Consiliul Local Fălticeni a acordat luni, 15 mai, titlul de Cetățean de Onoare generalului de brigadă (r) Marius Dumitru Crăciun. Evenimentul a făcut ca Sala de ședințe a Primăriei Fălticeni să devină neîncăpătoare pentru prieteni, cunoscuți, rude, foști colegi de școală generală sau liceu, dar și cadre militare din armată și jandarmerie care au dorit să participe la acest moment emoționant.
Decizia deliberativului local de acordare a titlului de Cetățean de Onoare a fost luată în unanimitate de voturi, fiind un mod de recunoștință a locuitorilor urbei de pe Șomuz pentru tot ceea ce a făcut generalul Marius Dumitru Crăciun sub culorile drapelului, pentru contribuția adusă la crearea unei imagini pozitive a parașutismului militar și a armatei române în străinătate.
Primarul Cătălin Coman a precizat: „Este un moment foarte emoționant astăzi la Fălticeni, pentru care le mulțumesc celor prezenți și celor care au contribuit la tot ceea ce înseamnă acest eveniment, prieteni ai domnului general, colegi, familie. Studiind CV-ul dumneavoastră am observat lucruri pe care fălticenenii trebuie să le știe pentru că ne-ați reprezentat cu cinste atât în țară, dar mai ales în străinătate. În numele meu personal și al colegilor din Consiliul Local vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru municipiul nostru”.
Recunoaștere internațională a meritelor militare
În vârstă de 56 de ani, generalul de brigadă (r) dr. Marius Dumitru Crăciun a condus între anii 2009-2016 Componenta de Operații speciale din cadrul Direcției Informații Militare. Anterior, Crăciun a fost șeful cercetării și șef de stat major la Batalionul 495 Misiuni speciale/Brigada 2 Parașutiști, comandantul Batalionului 64 Parașutiști, ofițer internațional de stat major în Celula Coordonarea a Parteneriatului pentru Pace NATO și șeful echipei observatori militari ONU în Congo.
Un laudatio în onoarea generalului de brigadă (r) dr. Marius Dumitru Crăciun cu ocazia decernării înaltei distincții locale a fost rostit de locotenent-colonel (r) Marian Onofrievici. Colonelul Onofrievici a spus că Marius Dumitru Crăciun face parte din categoriile de trupe despre care întotdeauna s-a vorbit cu mult respect și admirație, fiind imposibil ca personalitatea unui om să poată fi parcursă în 1-2 pagini.
“Pe lângă împlinirile și realizările personale ați reușit să inspirați și să ajutați alți oameni să-și îndeplinească scopurile lor profesionale, ați reușit să conduceți și să mobilizați camarazii și oamenii din jur pentru a crea coeziunea și unitatea de acțiune subordonate unor țeluri mari chiar dacă viața și condițiile au fost uneori potrivnice”, a spus colonel (r) Marian Onofrievici.
Pentru colonelul doctor Doru-Constantin Tocilă, comandantul Unității Militare nr. 01983 Bacău, generalul Crăciun a fost primul comandant. “În calitate de comandant al singurei unități de parașutiști din Armata României și ca fost discipol al domnului general de brigadă, vreau să-i mulțumesc din suflet, să-i adresez cele mai sincere și calde urări din partea noastră, a parașutiștilor și a colegilor din forțele pentru operații speciale și să fie convins că întotdeauna va fi în sufletul nostru și ceea ce dumnealui ne-a transmis și învățat va fi dus mai departe și perfecționat până la excelență”, a fost mesajul col. doctor Doru-Constantin Tocilă.
“Numele nostru cunoscut în întreaga lume, mai puțin la Fălticeni”
univ. dr. Rumelia Koren, Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni, a venit din Israel pentru a participa la acest eveniment. “Pentru mine Marius nu este domnul general, este copilul pe care l-am văzut la câteva ore după naștere, fiind vecini. El a crescut sub ochii mei și sunt mândră că a ajuns unde a ajuns. Poate că nu este semnificativ pentru alții, dar pentru noi, care ne considerăm rude fără a fi de sânge, mă bucur că am putut să ducem mai departe ceea ce am învățat la Fălticeni, modul cum am fost educați, reușind ca numele nostru să fie cunoscut în întreaga lume, poate mai puțin la Fălticeni. Noi, cei care suntem laici în ale artei militare, nu putem aprecia înălțimea la care a ajuns și probabil că performanțele lui despre care se vorbește, dar și cele despre care nu se poate vorbi vor fi modele pentru generațiile următoare de militari”, a spus Rumelia Koren.
Un alt moment emoționant a fost prezența în sala de ședințe a învățătoarei Maria Irimia și a colegilor din gimnaziu ai lui Marius Dumitru Crăciun. Învățătoarea Maria Irimia a rememorat aspecte din urmă cu 50 de ani, când Marius Crăciun a pășit pentru prima oară pragul Gimnaziului “Nicu Gane” în prima zi de școală, alături de “25 de ochișori frumoși care mă priveau cu spaimă, curioși, timizi”, a spus cu emoții în glas primul dascăl al sărbătoritului.
„Orașul în care m-am născut recunoaște o parte din activitatea pe care eu am desfășurat-o pentru țară”
În cuvântul său, după prezentările făcute de mai mulți colegi și profesori și după votul dat de consilierii locali, generalul Crăciun a mulțumit pentru titlul acordat, spunând că “nici când am semnat la căsătorie nu am fost așa de emoționat”.
Marius Dumitru Crăciun a prezentat cu ajutorul imaginilor cele mai importante persoane și momente din viața sa, începând cu părinții, prietenii din copilărie, anii de școală primară și gimnazială, perioada petrecută la Colegiul Militar “Ștefan cel Mare”, Școala Militară de Ofițeri Activi de Infanterie, Academia de Înalte Studii Militare „Carol I”, Colegiul de Comandă și Stat Major din Statele Unite ale Americii.
“Sunt extrem de onorat că orașul în care m-am născut recunoaște o parte din activitatea pe care eu am desfășurat-o pentru țară. Dacă datorez ceva este că cei șapte ani de acasă cu părinții plus următorii opt ani de școală m-au creat ca om, ca cetățean al acestei țări. Colegii de la «Nicu Gane», prietenii și vecinii de la bloc, părinții, învățătorul și profesorii de excepție au avut un rol deosebit. Studiile doctorale le-am făcut cum se fac, opt ani de zile de cercetare. Totodată am pledat pentru schimbarea paradigmei. Sunt o serie de structuri care în țara aceasta mai acționează paralel. Nu am învățat nici acum, după atâția ani, că trebuie să acționăm concentric pentru a obține efectele necesare, sau mai pe românește spus, să vorbim aceeași limbă și să mergem toți spre același țel. Din păcate se întâmplă nu numai în sistemul militar”, a precizat gen. Marius Dumitru Crăciun.
La final cei prezenți au ciocnit un pahar cu șampanie cu noul Cetățean de Onoare.
Ceremonie
Generalul de brigadă (r) dr. Marius Dumitru Crăciun, Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni
