În perioada 24 – 28 aprilie 2017, în Suceava, la Gura Humorului mai exact, s-a desfășurat Olimpiada Națională de Limbi Romanice – limba franceză.
Evenimentul, la care au participat circa 300 de elevi și 100 de profesori de limba franceză din toate județele țării, reprezentanți ai Ministerului Educației, reprezentanți ai Ambasadei Franței în România, reprezentanți ai Institutului Francez din România, precum și alte oficialități județene și locale, le-a adus elevilor suceveni opt premii.
Andreea Gînga (clasa a IX-a), de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, a obținutPremiul III al Ministerului Educației, fiind pregătită de Laurica Ciurari și Luminița Mocanu.
Mențiune din partea ministerului au primitCosmina Mihaela Strugaru (clasa a IX-a, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni) și Oana Florinela Solonaru (clasa a XII-a, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului), elevele fiind coordonatede prof. Adina Rotărița, respectiv prof. Elena Solonaru.
Cu Mențiune din partea Inspectoratului Școlar Suceava și Premiul special al Centrului Cultural Francofon Buzău au fost laureațiIonuț David Nicolai (clasa a XI-a, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni), prof.Daniela Grigore, și elevaAlina Ștefania Doboș (clasa a X-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava), îndrumată de prof. Maria Petronela Munteanu.
Ștefana Radu (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului), prof. Cornelia Mihaela Zavalnițchi; Armand Viorel Ilaș (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului), prof. Loredana Durnac; și eleva Teodora Iuliana Juncu (clasa a IX-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava), prof.Laurica Ciurari și Luminița Mocanu, au primit mențiune din partea Inspectoratului Școlar Suceava.
Concurenții au susținut câte două probe – testare orală și scrisă.
Rezultatele la Olimpiada Națională de Spaniolă, de la Botoșani
În perioada 24-28 aprilie, la Botoșani, a avut loc Olimpiada Națională de Spaniolă, competiție din cadrul căreia elevii suceveni și-au adjudecat patru premii. Departajarea celor mai buni elevi s-a făcut prin intermediul a două probe – teză scrisă și prezentare orală.
Miruna Andreea Cornaschi, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, a obținut premiul III din partea Ministerului Educației, eleva fiind pregătită de prof. Anda Perju.
Mențiune din partea Ministerului Educației a primit Diana Florina Cărceanu, iar Sergiu Semenciuc a fost recompensat cu premiul special al Inspectoratului Școlar Botoșani. Diana Florina și Sergiu învață la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, fiind coordonați de prof. Ancuța Norocel.
Mențiune specială din partea Inspectoratului Școlar Botoșani a obținut Diana Maria Strugariu, pregătită tot de prof. Ancuța Norocel.