Cea de-a doua ediție a competiției E.ON Energy Globe Award România va fi lansată pe 1 mai, când toți cei care au proiecte, idei sau inițiative inovatoare în domeniul eficienței energetice și protejării mediului înconjurător le pot înscrie, până la data limită, 31 mai, pe portalul www.energyglobe.ro. Competiția este deschisă pentru orice persoană fizică sau juridică din România, precum comune, municipalități, societăți comerciale, instituții științifice și de cercetare, organizații de stat, organizații neguvernamentale, școli sau universități.
În funcție de temă și adresabilitate, proiectele înscrise vor fi grupate în cinci categorii: „Companii”, „Municipalități”, „Do it yourself”, „Tineret și Idei”. Dacă în primele patru categorii sunt eligibile proiectele aflate în diverse faze de realizare, în cea de-a cincea categorie vor fi incluse doar acele inițiative sau idei încă neimplementate. Proiectele câștigătoare la fiecare categorie în parte vor fi recompensate cu premii valoroase, vor fi promovate și se vor bucura de un larg interes din partea opiniei publice. Selectarea și evaluarea acestora se va realiza de către un juriu independent format din specialiști de renume, iar decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei gale organizate în luna octombrie, la București.
Marele câștigător se va califica la etapa internațională a Energy Globe Award. Partenerii instituționali ai ediției din acest an a E.ON Energy Globe Award România sunt Universitatea Politehnică din București – Facultatea de Energetică, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Proiectul este susținut de Ministerul Energiei și Ministerul Mediului.
Înscrieri începând cu 1 mai
Concurs de proiecte, idei sau inițiative inovatoare în domeniul eficienței energetice și protejării mediului înconjurător
