Nemulțumiți de salarii

Grevă de avertisment la Garda de Mediu, astăzi, timp de două ore

Grevă de avertisment la Garda de Mediu
Grevă de avertisment la Garda de Mediu

Angajații Gărzii de Mediu Suceava și ai Comisariatului Regional de Mediu se vor afla miercuri, 26 aprilie, în grevă de avertisment, timp de două ore.
Măsura a fost stabilită la nivel național, de Biroul Executiv al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu, în semn de nemulțumire pentru că Ministerul Mediului nu a egalizat salariile între salariații gărzilor de mediu și cei ai Gărzii Forestiere.
„DoamnaGrațiela Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului, a promis că susține egalizarea salariilor, așa cum este normal și corect, între salariații Gărzii de Mediu și cei ai Gărzii Forestiere, având deopotrivă atribuții de monitorizare, inspecție și control.
Deoarece până la această dată nu s-a materializat această promisiune și gravă disfuncționalitate la nivelul Ministerului Mediului, Biroul Executiv al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu a hotărât declanșarea grevei de avertisment, în data de 26 aprilie 2017, între orele 14.00 – 16.00”, se arată în comunicatul Sindicatului Național al Gărzii de Mediu.
În această perioadă, nu se vor desfășura activitățile specifice Gărzii de Mediu și nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat al Gărzii de Mediu la nivel național.

Recomandări

Apel la societatea civilă pentru strângerea a 100.000 de semnături, pentru anularea noilor măsuri din educație

”Creșterea normei de predare cu două ore nu este fezabilă”, susțin sindicaliștii din învățământul sucevean

Angajați din învățământul preuniversitar au pichetat joi, pentru a șaptea zi, sediul Ministerului Educației
Angajați din învățământul preuniversitar au pichetat joi, pentru a șaptea zi, sediul Ministerului Educației

Angajații din primăriile sucevene reclamă că prin măsurile luate Guvernul creează haos și dorește distrugerea administrațiilor locale