Alegeri

Deputatul Dumitru Mihalescul, noul președinte al PNL Rădăuți

Deputatul PNL Dumitru Mihalescul a fost ales în unanimitate ca președinte al organizației municipale
Deputatul PNL Dumitru Mihalescul a fost ales în unanimitate ca președinte al organizației municipale

Liberalii rădăuțeni și-au ales, miercuri seară, noua conducere a structurii locale de partid. Mai exact, organizația Partidului Național Liberal din municipiul Rădăuți și-a votat noul Birou Politic Local, ceea ce a însemnat și votul pentru liderul organizației municipale, după ce structura rădăuțeană l-a avut în frunte pentru mai puțin de un an, cu titlu interimar, pe suceveanul Ovidiu Doroftei. În aceste condiții, deputatul PNL Dumitru Mihalescul, singurul candidat pentru șefia organizației de la Rădăuți, a fost ales în unanimitate ca președinte al organizației municipale. Tot atunci au fost aleși și cei opt vicepreședinți, cu mențiunea că printre aceștia se află și ex-deputatul Steliana Vasilica Miron. La finele întrunirii Mihalescul a declarat: „Am considerat că municipiul Rădăuți are nevoie de un echilibru politic. Mi-am propus să creez o echipă formată din oameni cu experiență politică, oameni care să aibă ca prioritate interesele rădăuțenilor. Cred că a venit momentul în care vom pune capăt conflictelor, orgoliilor și ambițiilor fără suport, și prioritatea noastră va fi doar binele comunității, binele cetățeanului”. Noul președinte, Dumitru Mihalescul, are 63 de ani, este membru de partid din anul 2004 și îndeplinește și calitatea de vicepreședinte în Biroul Județean PNL Suceava. La întrunirea de miercuri au participat și liderii liberali, Gheorghe Flutur și Ioan Balan.

Recomandări

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Deputatul sucevean Ghervazen Longher, ales vicepreședinte al Uniunii Europene a Comunităților Diasporei Poloneze

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi cere premierului Ilie Bolojan să spună dacă are soluții pentru reducerea importului de energie electrică