Primăria Suceava

Finanțare de aproape 2,7 milioane de lei pentru cabinetele medicale și dentare din unitățile de învățământ

Cabinetele de medicină generală și dentară ale unităților de învățământ din municipiul Suceava vor beneficia anul acesta de o finanțare de aproape 2,7 milioane de lei (echivalentul a 600.000 de euro), de la bugetul local.
Contractul pentru asigurarea unor cheltuieli de personal aferente medicilor, medicilor dentiști, asistenților medicali și a cheltuielilor pentru medicamente și materiale sanitare din dotarea cabinetelor de medicină generală și dentară din unitățile de învățământ a fost aprobat în recenta ședință de Consiliu Local.
Valoarea totală a contractului pe 2017 este de 2.688.633 de lei, incluzând cheltuielile cu salariile, estimate la 2.573.200 de lei, și cheltuielile cu medicamente și materiale sanitare și dentare, estimate la 115.433 de lei.
Banii sunt destinați compartimentului de medicină școlară, format din Biroul de medicină școlară generală și Biroul de medicină dentară.
Biroul de medicină școlară generală, coordonat de dr. Delia Moscaliuc, este format din cabinetele medicale școlare, din grădinițe și cabinetul studențesc, având 11 posturi de medic (unul vacant) și 35 de posturi de asistent medical (din care două vacante și două temporar vacante).
Biroul de medicină dentară, coordonat de dr. Radu Ghiorghiță, este format din cabinetele medicale școlare și liceale, având 13 posturi de medic (din care două vacante) și un post de asistent medical.

Recomandări

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

În locul Centrului de Recuperare de la Costâna se înființează Centrul pentru adulți cu dizabilități Costâna – Cacica și dispar din schemă 26 de posturi

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice

Doi absolvenți de la „Hurmuzachi” Rădăuți au fost recompensați cu burse de merit, de 2.500 de lei