Contracronometru

Mobilizare puternică pentru stingerea unui incendiu care a afectat 30 de hectare de pășune și pădure

Incendiul a mistuit 20 de hectare de vegetație uscată și 10 hectare de pădure regenerată natural

Peste 100 de oameni au dus sâmbătă o luptă contracronometru pentru stingerea unui incendiu care a mistuit 20 de hectare de vegetație uscată și 10 hectare de pădure regenerată natural, cu arbori între 5 și 20 de ani. Alarma s-a dat în jurul prânzului, când mai mulți cetățeni din Brodina au sesizat fum și flăcări pe un versant din comună.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale pompierilor militari, dar și lucrători silvici care au muncit în echipă pentru a localiza incendiul și mai apoi pentru a stinge orice focar.
„Intervenția a fost deosebit de grea, în condițiile în care vântul puternic a favorizat propagarea flăcărilor cu rapiditate și a pus în pericol fondul forestier din zonă. De asemenea, echipajele care au intervenit au fost nevoite să urce pe pante foarte înclinate, greu accesibile”, a explicat plutonier adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Ca urmare a faptului că sursele de apă erau la distanță, pompierii au fost nevoiți să improvizeze. Astfel, s-au realizat dispozitive de lucru cu motopompe și s-a transportat apa cât mai aproape de zonele afectate, pentru a se alimenta vermorelele folosite la stingere. De asemenea, au fost transportate rezervoare de apă cu ajutorul unor mașini de teren și al autoșenilatei pompierilor militari. În plus, s-au folosit mijloacele clasice de intervenție pentru zonele accidentate la care accesul autospecialelor nu este posibil, respectiv măturoaie și lopeți.
Pentru a face față incendiului care se extindea de la un minut la altul, la fața locului au fost mobilizate numeroase persoane.
Pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus, Rădăuți, Suceava și Solca au intervenit cu 45 de cadre, trei autospeciale, două autocamioane, șapte motopompe, o autoșenilată, iar acestora li s-au adăugat 35 de lucrători de la Ocolul Silvic Falcău, zece lucrători de la Ocolul Silvic Brodina și 15 lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brodina.
Ca element de noutate, pompierii au folosit drona pentru a vedea exact suprafața afectată și pentru a putea interveni cât mai eficient în zonele cele mai afectate, lucru care a contribuit decisiv la blocarea incendiului de a se propaga spre fondul forestier.
Din cauza faptului că riscul de extindere a flăcărilor către pădurea din apropiere era mare, s-a luat în calcul chiar un ajutor aerian. Reprezentanții ISU Suceava au luat legătura la București și au cerut ca elicopterul de intervenție să fie pregătit pentru a putea ajunge la Suceava, dar în final acest lucru nu a mai fost necesar.
Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui foc făcut pentru curățenia de primăvară.

Recomandări