Componență

13 elevi suceveni, în lotul județean al Olimpiadei Naționale de Matematică



Nouă elevi de gimnaziu și patru de liceu s-au calificat în lotul care va reprezenta județul Suceava la Olimpiada Națională de Matematică, din perioada 19-23 aprilie, de la Timișoara.
Aceștia au bifat cele mai bune rezultate dintre cei 224 de participanți ai etapei județene a competiției, găzduită de Colegiul Tehnic ”Al.I. Cuza” Suceava.
Din clasa a V-a, vor merge la olimpiada națională Paul Burcă (Școala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei), îndrumat de prof. Antoneta Daniela Gătej, și Alexandra Amorăriței (Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului), coordonată de prof. Liliana Munteanu.
Din lot vor face parte și trei elevi din clasa a VI-a: Șerban Orza (Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava), pregătit de prof. Adrian Vieriu, Cristian Alexandru Rusu (Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului), coordonat de prof. Dorel Ispășoiu, și Maria Cristina Popa (Școala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei), prof. Silvica Nisioi.
Din clasa a VII-a, trei elevi au fost desemnați pentru olimpiada națională: Bogdan Rusu și Eduard Valentin Dumitrescul, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, îndrumați de prof. Dan Popescu, și Cătălina Gabor, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, prof. Angela Țigăeru.
Andrei Cristian Airinei, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești, pregătit de prof. Vasile Solcanu, este singurul elev din clasa a VIII-a calificat la Națională.
Cât privește elevii de liceu, trei dintre olimpici sunt de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava: Ștefan Verciuc (clasa a X-a), Ruben Andrei Simion (clasa a XI-a) și Ștefan Ciprian Cojocariu (clasa a XII-a). Profesorii lor de la clasă sunt Traian Duminică, Cristian Amorăriței și Constantin Scutaru. Lotul este completat de Andra Mihaela Rotar (clasa a IX-a), de la Colegiu Național „Petru Rareș” Suceava, coordonată de prof. Angela Țigăeru.



Recomandări

Prof. Florin Mariuc, în comisia profesorilor care scriu noile programe școlare de Informatică și TIC, liceu

Prof. Florin Mariuc, în comisia profesorilor care scriu noile programele școlare de Informatică și TIC, liceu
Prof. Florin Mariuc, în comisia profesorilor care scriu noile programele școlare de Informatică și TIC, liceu

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală
Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală