Grevă

Protestul minerilor de la Crucea se mută în fața Guvernului



Minerii de la Crucea vor protesta în fata Guvernului României
Minerii de la Crucea vor protesta în fata Guvernului României

Protestul minerilor de la exploatarea de uraniu Crucea – Botușanu se va muta, începând de astăzi, în fața Guvernului României. Aproximativ 160 de mineri suceveni au protestat și ieri în fața Ministerului Energiei, pentru a doua zi consecutivă, fără însă ca revendicările sindicale cu privire la plata salariilor să le fie rezolvate. Din spusele unor angajați ai sucursalei din Crucea a Companiei Naționale a Uraniului care au participat la protestele de la București, discuțiile liderilor sindicali cu oficialii Ministerului Energiei nu au dus la nici un rezultat pozitiv pentru mineri. Aceștia solicită Ministerului Energiei aprobarea alocării fondurilor necesare pentru plata salariilor restante încă din luna ianuarie 2017, angajații de la Crucea primind anul acesta doar o sumă de 450 de lei. Angajații CNU solicită conducerii Ministerului Energiei alocarea celei de-a doua tranșe de 14,8 milioane de lei, dintr-un ajutor de salvare a companiei cu o valoare totală 62 de milioane de lei, prima parte a acestuia fiind acordată anul trecut. Discuțiile și negocierile dintre sindicaliști și oficialii ministerului sunt blocate de câteva zile, având în vedere că din informațiile pe care le avem ar exista o serie de probleme cu privire la modul în care au fost justificate anumite sume cheltuite din prima tranșă a ajutorului acordat pentru salvarea Companiei Naționale a Uraniului.
În aceste condiții, minerii au solicitat conducerii Ministerului Energiei alocarea sumei pentru plata salariilor, ceea ce ar însemna circa 6,5 milioane de lei din totalul tranșei a doua din ajutor. Având în vedere că nici pentru această sumă nu s-au obținut avizele necesare, sindicaliștii au solicitat o întrevedere cu premierul României, Sorin Grindeanu. De asemenea, minerii au obținut aprobarea pentru a organiza în cursul zilei de astăzi un protest în fața Guvernului României. În situația în care nu li se vor aproba revendicările, minerii de la exploatarea de uraniu de la Crucea – Botușanu sunt hotărâți să continue greva și protestele la București.
Angajații CNU de la sucursala Crucea au declanșat greva în cursul zilei de luni, 20 martie a.c., când 150 de mineri au refuzat să mai intre în subteran.



Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vinde apartamentele

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vine apartamentele
Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vine apartamentele