Monitorizare

Camere de luat vederi și mai multe patrule de poliție și jandarmi, măsuri imediate luate la Șcheia, pentru reducerea numărului de furturi

O mare parte din problemele avute cu romii din comună au fost sesizate de către consilierii locali din Șcheia
O mare parte din problemele avute cu romii din comună au fost sesizate de către consilierii locali din Șcheia

După ce duminică la prânz peste 100 de săteni nemulțumiți din comuna Șcheia s-au adunat în fața primăriei, revoltați de problemele create de câteva familii de romi din localitate și de lipsa de reacție fermă a polițiștilor aflați în slujba comunei, primăria locală a cerut sprijinul Prefecturii și al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava pentru găsirea unei rezolvări. Autoritățile au realizat că numărul mare de dosare rămase nerezolvate pe masa poliției și lipsa unor măsuri pentru împiedicarea repetării acestor fapte reprobabile ar putea duce la escaladarea unui conflict interetnic în comună, cu consecințe grave.
Bilanțul furturilor, al spargerilor și al violențelor la sfârșitul anului 2016, îngrijorător
În debutul ședinței care a avut loc ieri, la Primăria Șcheia, și la care au participat subprefectul Ionuț Crețuleac, șeful Inspectoratului de Poliție Județean, Dorel Aicoboae, consilierii locali și primarul Vasile Andriciuc, acesta din urmă a prezentat bilanțul evenimentelor, cele mai multe nedorite, pentru anul care s-a încheiat. Din cele 632 de evenimente care s-au înregistrat în comună, 480 au fost semnalate la 112, iar 152 au fost sesizări directe făcute de cetățeni. În cursul anului în comună s-au înregistrat 15 stări conflictuale, iar infracționalitatea din localitate s-a soldat cu întocmirea a 448 de dosare penale, dintre care 272 cu autori cunoscuți, iar 176 cu autori necunoscuți. 182 de infracțiuni au fost comise împotriva persoanelor, iar 144, împotriva patrimoniului.
Vasile Andriciuc a dat declarat în debutul discuțiilor: ”Adunarea de duminică a cetățenilor a avut loc datorită faptului că s-au spart foarte multe case și foarte multe au fost distruse. Sunt acte de violență foarte multe și s-a creat o stare de nesiguranță a cetățenilor din comuna Șcheia. Ei au reclamat că nu se intervine în mod operativ, astfel încât să fie eliminate aceste stări conflictuale.” El a cerut sprijinul Prefecturii și al poliției pentru rezolvarea acestor neajunsuri. „Dorim să fie mărit efectivul agenților, pentru că comuna este cu o suprafață foarte mare și necesită un volum mare de muncă, fiind multe evenimente nedorite. Din nouă lucrători în poliție, în momentul de față avem cinci, ceilalți sunt detașați, sunt în concedii, sunt plecați. O altă rugăminte ar fi ca cei care sunt repartizați să fie oameni cu experiență, pentru că am constatat că nu totdeauna aceștia au experiența necesară. Solicităm trupe de jandarmi pentru a efectua serviciul de patrulare pe timp de noapte și chiar de zi, atunci când se comit foarte multe furturi din câmp. Deja s-a stabilit în ședința de consiliu local ca din bugetul pe 2017 să montăm camere de luat vederi astfel încât să monitorizăm toată activitatea și sperăm ca într-o lună, două să avem aceste camere.”
Primele propuneri concrete au venit din partea conducerii poliției județene
La cererea conducerii primăriei și a aleșilor locali, reprezentanții poliției județene au făcut câteva propuneri concrete, prin care speră să poată anihila măcar o parte din infracționalitatea care a pus stăpânire pe comună. Comisarul-șef Dorel Aicoboae, inspectorul-șef al IPJ Suceava, a fost cel care a adus câteva propuneri concrete, care vor fi puse în aplicare în scurt timp: ”Vom suplimenta schema cu încă doi colegi, care vor veni din zona municipiului Suceava. Am propus suplimentarea dispozitivului de ordine și siguranță publică existent. Zilnic veți avea trei schimburi, trei patrule mixte poliție-jandarmi, și se va beneficia de includerea în dispozitivul existent, pe intervalul orar 14-22, a unei patrule din cadrul Secției de Poliție Rurale Moara, care va acționa zilnic, până vom reuși să îndreptăm lucrurile. Mai mult, vom include în dispozitivul existent și lucrători de poliție din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, care vor patrula câteva ore atât după-amiaza, cât și noaptea, exact în zonele în care știm că sunt probleme. De asemenea, vor fi constituite și executate acțiuni în zonele critice de către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava, care vor avea ca rol descurajarea și identificarea celor care au comis infracțiuni. Tot în acest sens se va constitui la nivelul Poliției Municipiului Suceava un grup care va ajuta la definitivarea acelor dosare în care există suspecți. Vom începe cu trei colegi, urmând apoi să mai delegăm încă doi de la alte structuri, oameni cu experiență, care vor definitiva un număr cât mai mare de dosare din cele existente în lucru la Poliția Șcheia.”
Discuțiile purtate de șeful poliției județene cu consilierii locali din Șcheia au avut ca subiect și faptul că, de multe ori, nu există un sprijin dat polițiștilor în munca de cercetare și găsire a dovezilor în teren. Comisarul-șef Dorel Aicoboae le-a reproșat aleșilor locali faptul că oamenii nu sunt uniți și de multe ori nu vor să depună mărturie despre ce au văzut, de teama represaliilor din partea celor care au comis furtul sau distrugerea.
Subprefectul crede că problemele pot fi rezolvate cu ajutorul comunității
Prezent în mijlocul localnicilor, subprefectul Ionuț Crețuleac a fost de acord cu propunerile conducerii poliției județene, însă a cerut sprijinul comunității locale, fără de care multe din probleme nu pot fi rezolvate:”Este o problemă socială, dar din punctul meu de vedere nu poate fi rezolvată cu bastonul Ministerului Afacerilor Interne. Din acest motiv este necesară și implicarea dumneavoastră, a comunității, a primăriei în special, prin măsuri venite în paralel cu privire la educație, la incluziune, cu privire la asigurarea unui cadru pentru persoanele care nu se integrează din punct de vedere social și moral în această comunitate. Acestea trebuie să vadă beneficiul unei vieți normale și cinstite și atunci aceste măsuri, care sunt pe termen lung, vor da efecte. Măsurile pe termen scurt care vizează mărirea efectivelor, repartizarea de cadre cu experiență și asigurarea unor patrule de jandarmi sunt măsuri de descurajare în cadrul planului de acțiune.”
Consilierii locali au semnalat un șir întreg de probleme legate de romii care trăiesc în comuna lor
O primă propunere făcută de consilierii locali a fost schimbarea din funcție a șefului de post, comisarul Gheorghe Bălăcian, despre a cărui activitate ei sunt foarte nemulțumiți. Răspunsul șefului IPJ Suceava a fost că există o anchetă internă în momentul de față, care va stabili care au fost deficiențele de care a dat dovadă și s-a ajuns în această situație.
Consilierii locali au sesizat faptul că mulți dintre romii care locuiesc în casele construite pe dealul satului nu sunt cetățenii comunei. Mulți dintre ei sunt veniți din alte părți, stau aici legal sau ilegal și comit infracțiuni, fără a exista o evidență clară asupra prezenței lor. Ei nu au rezidență aici și ajung să locuiască câte 20 într-o casă, unii cu buletin de Mironu sau alte localități de unde provin. Ei au venit cu propunerea organizării unor controale, în cadrul cărora să fie identificați și luați în evidență. În același timp, se vor organizarea controale în cadrul cărora să fie verificate autorizațiile de construcție ale caselor în care locuiesc.
Subprefectul s-a arătat nemulțumit de faptul că Primăria Șcheia nu are o evidență a caselor construite ilegal de romi și nu a luat măsuri în ultimii ani pentru evacuarea lor. „Este foarte simplu de verificat, dețin sau nu autorizații de construcție. Cu atât mai mult cu cât ocupă ilegal terenul primăriei, prin intermediul Serviciului de Urbanism mergeți la fața locului, faceți evacuări, faceți demolări dacă e cazul”, a declarat Ionuț Crețuleac.
O altă problemă sesizată de consilierii comunei, despre care aceștia cred că ar fi de competența prefecturii, e legată de faptul că foarte mulți dintre cetățenii de etnie romă au scutire medicală. Nu pot fi puși să presteze muncă în folosul comunității, dar beneficiază de asistență socială. Subprefectul le-a răspuns că având în vedere că ajutorul social este acordat de primărie, iar această scutire medicală este depusă la primărie, tot această instituție poate solicita o reverificare a acestor scutiri medicale. Nu se contestă faptul că există oameni bolnavi, dar dacă există aceste suspiciuni legate de emiterea de scutiri medicale, trebuie făcute plângeri, trebuie solicitate comisii de specialitate care pot verifica aceste acte emise de medic. În același timp, consilierii cred că acești consăteni ai lor, care le fac numai probleme, ar trebui monitorizați în permanență, chemați la poliție, întrebați cu ce se ocupă, unde locuiesc, ținuți sub control permanent pentru a fi descurajați să mai comită infracțiuni. Consilierii au declarat că acest nucleu al răufăcătorilor stabiliți în dealul satului nu depășește 100 de persoane, însă prezența lor rămâne o amenințare permanentă pentru sătenii cinstiți și pașnici din Șcheia.

Problemele de infracționalitate au fost discutate în cadrul unei ședințe la Primăria Șcheia
Problemele de infracționalitate au fost discutate în cadrul unei ședințe la Primăria Șcheia
Primele măsuri concrete au fost luate de conducerea IPJ Suceava, prin intermediul comisarului-șef Dorel Aicoboae
Primele măsuri concrete au fost luate de conducerea IPJ Suceava, prin intermediul comisarului-șef Dorel Aicoboae
Camere de luat vederi și mai multe patrule de poliție și jandarmi, măsuri imediate luate la Șcheia, pentru reducerea numărului de furturi
Camere de luat vederi și mai multe patrule de poliție și jandarmi, măsuri imediate luate la Șcheia, pentru reducerea numărului de furturi
Camere de luat vederi și mai multe patrule de poliție și jandarmi, măsuri imediate luate la Șcheia, pentru reducerea numărului de furturi
Camere de luat vederi și mai multe patrule de poliție și jandarmi, măsuri imediate luate la Șcheia, pentru reducerea numărului de furturi
O mare parte din problemele avute cu romii din comună au fost sesizate de către consilierii locali din Șcheia
O mare parte din problemele avute cu romii din comună au fost sesizate de către consilierii locali din Șcheia

Recomandări

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Angajații din primăriile sucevene reclamă că prin măsurile luate Guvernul creează haos și dorește distrugerea administrațiilor locale

Șeful Poliției Locale Suceava, implicat în ”războiul” asociațiilor pentru câini, cu mașina de serviciu

Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)