Urmărire extremă

Focuri de armă după două mașini cu țigări: un contrabandist a fost împușcat de polițiști

Cele două autoturisme de teren Mitsubishi Shogun, înmatriculate în străinătate
Cele două autoturisme de teren Mitsubishi Shogun, înmatriculate în străinătate

Scene cu nimic mai prejos față de cele dintr-un film de acțiune s-au petrecut sâmbătă seară, la Brodina, după ce un echipaj de poliție a încercat să oprească două mașini de teren, în care erau transportate cantități mari de țigări de contrabandă. Cele două mașini au fost urmărite cu focuri de armă, polițiștii trăgând în pneuri și făcându-i pe șoferi să oprească. Unul din bărbați a coborât din mașină și a încercat să fugă pe jos, în pădure, moment în care, după somații, a fost împușcat în picior.
Au încercat să scape cu tot cu mașini, apoi pe jos
Vineri seară, în jurul orei 21.30, un echipaj de la Poliția orașului Vicovu de Sus, aflat la Brodina, a reperat două autoturisme de teren Mitsubishi Shogun, înmatriculate în străinătate, care circulau unul după altul. Semnalul regulamentar de oprire a fost ignorat, astfel că polițiștii au folosit armamentul din dotare.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat că polițiștii au executat un prim foc de avertisment în plan vertical, după care alte două înspre pneurile unuia dintre autoturisme, moment în care cei doi conducători auto au oprit și, împreună cu un al treilea bărbat, pasager în una din mașini, au încercat să fugă.
„Cei doi conducători auto au fost imobilizați imediat de polițiști, însă pasagerul a încercat să fugă înspre zona împădurită, motiv pentru care polițiștii l-au somat să se oprească, dar pentru că acesta nu s-a supus, au executat un foc de armă în zona picioarelor, reușindu-se imobilizarea acestuia”, a declarat comisarul Ionuț Epureanu.
Fractură deschisă prin împușcare
La fața locului a fost solicitată imediat o ambulanță, bărbatul împușcat în picior fiind transportat la spital. Acesta a fost identificat în persoana lui Filaret Popiuc, în vârstă de 36 de ani, din Ulma. Bărbatul a fost diagnosticat preliminar cu plaga împușcată gambă stângă și fractură deschisă treimea superioară tibie, rămânând internat. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale, pentru extragerea glonțului.
S-a stabilit ulterior că unul dintre șoferii încătușați este frate cu rănitul, Costel Popiuc, de 27 de ani, tot din Ulma. Al treilea suspect reținut de polițiști este Ionuț Gheorghe Pintea, în vârstă de 32 de ani, din comuna Sucevița.
Aproape 15.000 de pachete de țigări, în valoare de 145.000 de lei, abandonate de pe o distanță de 3 kilometri
În urma verificării zonei în care au fost oprite cele două autoturisme de teren, polițiștii au găsit abandonate 14.470 de pachete cu țigări, fără banderole fiscale, cu o valoare de piață de 145.000 de lei. Adunarea țigărilor nu a fost deloc ușoară. Asta pentru că pe parcursul urmăririi, din mașini s-au aruncat mai multe colete, în încercarea contrabandiștilor de a scăpa de marfa pe care o transportau. Ulterior aveau să fie identificate 29 de colete voluminoase cu țigarete de contrabandă, pe o distanță de aproximativ 3 km.
Așa cum se întâmplă adesea în cazurile de acest gen, una dintre mașinile cu care se făcea contrabandă avea montate plăcuțe false de înmatriculare, a mai rezultat din cercetări.
Unul la spital, ceilalți doi în arest pentru 24 de ore
După audierile efectuate, polițiștii și procurorul de caz au decis ca doi dintre bărbați, cei fără leziuni, să fie reținuți. Costel Popiuc a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de contrabandă în formă agravantă, în timp ce Ionuț Gheorghe Pintea pentru contrabandă în formă agravantă și punerea în circulație și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Cei doi au fost introduși în arestul poliției județene în noaptea de vineri spre sâmbătă, fiind reținuți pentru 24 de ore. Sâmbătă, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a decis ca cei doi să fie lăsați în libertate, însă sub control judiciar. Ei au impuse o serie de restricții și obligații, de la care nu au voie să se abată.
„Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii acționând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracționale pe linia introducerii în țară a țigărilor de contrabandă, cât și a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Cele două autoturisme de teren Mitsubishi Shogun, înmatriculate în străinătate
Cele două autoturisme de teren Mitsubishi Shogun, înmatriculate în străinătate
Polițiștii au găsit abandonate 14.470 de pachete cu țigări, fără banderole fiscale, cu o valoare de piață de 145.000 de lei

Recomandări

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava