Spitalul Județean Suceava

Numărul amputărilor în cazul diabeticilor s-a redus la jumătate

Specialiști din țară și străinătate au dezbătut problematica piciorului diabetic
Specialiști din țară și străinătate au dezbătut problematica piciorului diabetic

Rezultatele tratamentelor minim invazive în cazul pacienților care suferă de picior diabetic au determinat reducerea cu 50% a amputațiilor la nivelul Spitalului Județean Suceava, în 2016, comparativ cu cifrele înregistrate în urmă cu doi ani.
De cealaltă parte, cifrele din statisticile de la nivel național sunt îngrijorătoare, ținând cont că, anual, câte 5.000 de pacienți suferă o amputație cauzată de diabet zaharat. 5% dintre diabetici trec printr-o astfel de dramă.
Datele au fost prezentate în cadrul unei conferințe organizate la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, pe tema piciorului diabetic și al tratamentului minim invaziv al acestuia.
”Workshop & Hands On – în tratamentul minim invaziv al piciorului diabetic” este la a III-a ediție, fiind organizat de Societatea de Neuropatie Diabetică, în colaborare cu Asociația de Podiatrie și în parteneriat cu Societatea de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România.
Potrivit dr. Mihai Crețeanu Jr., de la Centrul de Radiologie Intervențională Suceava, specialiștii invitați și-au propus să atragă atenția asupra complicațiilor diabetului zaharat, a riscurilor implicate de piciorul diabetic, dar și de orizonturile pe care le abordează radiologia intervențională în ceea ce privește tratamentul endovascular al acestei afecțiuni.
Centrul Antidiabetic Județean Suceava a fost partener al evenimentului.
Tratarea înaintea amputării
Președinta Asociației de Podiatrie, Norina Gâvan, a arătat că este imperios necesară reducerea numărului amputațiilor în rândul persoanelor cu diabet din România, amputarea fiind „critică” pentru pacient, din punct de vedere social și economic.
La rândul său, dr. Peter Goverde, chirurg endovascular în Belgia, care de peste 20 de ani se ocupă de tratamentul piciorului persoanelor cu diabet, a adăugat că este crucială conștientizarea problematicii piciorului diabetic. Acesta a precizat că, în Belgia, costurile pentru o persoană care a trecut printr-o amputare sunt de 100.000 de euro/an, astfel că este importantă prevenția și scăderea ratei amputărilor.
„Sistemul de sănătate din România nu are legătură cu realitatea și cu nevoile pacienților”
Ioan Vereșiu, președintele Societății de Neuropatie Diabetică și al Federației Române de Diabet, a apreciat performanțele Centrului de Radiologie Intervențională de la Suceava, menționând că este „mai bun decât orice în Moldova la ora actuală”.
Totodată, acesta a opinat că trebuie urgentate măsurile în ceea ce privește politicile din sănătate.
„Dacă nu se întâmplă ceva imediat, o să ajungem să plătim lucrurile nefăcute la timp, prin creșterea numărului de orbi, de indivizi amputați, indivizi în dializă. Am imaginea unei scene după război. Trebuie să se mobilizeze toată lumea, pentru ca această categorie de pacienți, aproape 1 din 10 români, să aibă parte de ceea ce au parte cei din alte țări”, a menționat Vereșiu.
Potrivit acestuia, costurile sunt distribuite dezordonat, mai ales în condițiile în care resursele sunt limitate. ”E important să le distribui și să le utilizezi la modul maximal”, a precizat medicul.
Ioan Vereșiu a declarat că sunt voci care susțin că obezitate și diabetul sunt viitoarele cauze de faliment ale tuturor sistemelor publice de sănătate, iar frecvența acestor cazuri crește cu mare viteză. Problema diabetului stresează sistemele publice peste tot în lume, nu neapărat doar la noi, a mai completat invitatul.
O poziție în acest sens a avut și prof. dr. Mihai Ionac, secretarul Societății de Chirurgie Vasculară, care a subliniat faptul că sistemul de sănătate din România nu are legătură cu realitatea și cu nevoile pacienților.
În ce privește problematica numărului amputațiilor, care este foarte ridicat în România, ar trebui să se insiste pe intervențiile de salvare, și nu pe amputare.
„Toată această organizare trebuie să o facă sistemul, să creeze un set de reguli pe care fiecare medic să le urmeze. Ceea ce dr. Mihai Crețeanu face aici este un model și pentru noi. El stabilește acest set de reguli și le transmite către medicii cu care colaborează pentru a avea un limbaj comun”, a mai completat Ionac.
Lipsă acută de chirurgi vasculari la Suceava
Prof. Radu Popa, de la Iași, președintele Societății de Chirurgie, a menționat că vizitează pentru prima dată spitalul de la Suceava, fiind plăcut surprins de condițiile ca „în Vest” din cadrul secției Chirurgie și al departamentului de Chirurgie vasculară.
De cealaltă parte, lipsa acută de chirurgi vasculari este o problemă cu care se confruntă Spitalul Județean Suceava, conducerea unității făcând eforturi pentru a recruta personal.
„Am vorbit cu directorul medical al spitalului, dr. Doina Ganea Motan. Un lucru dificil, pentru că noi concurăm cu Occidentul ca ei să rămână aici. E o luptă inegală între noi și ceilalți”, a mai completat Radu Popa.

Mihai Crețeanu - Departamentul de Radiologie Intervențională de la Suceava
Mihai Crețeanu - Departamentul de Radiologie Intervențională de la Suceava
Prof. Radu Popa, de la Iași, președintele Societății de Chirurgie Vasculară
Prof. Radu Popa, de la Iași, președintele Societății de Chirurgie Vasculară
Numărul amputărilor în cazul diabeticilor s-a redus la jumătate
Numărul amputărilor în cazul diabeticilor s-a redus la jumătate
Numărul amputărilor în cazul diabeticilor s-a redus la jumătate
Numărul amputărilor în cazul diabeticilor s-a redus la jumătate
Numărul amputărilor în cazul diabeticilor s-a redus la jumătate
Numărul amputărilor în cazul diabeticilor s-a redus la jumătate
Numărul amputărilor în cazul diabeticilor s-a redus la jumătate
Numărul amputărilor în cazul diabeticilor s-a redus la jumătate
Specialiști din țară și străinătate au dezbătut problematica piciorului diabetic
Specialiști din țară și străinătate au dezbătut problematica piciorului diabetic

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților