La Shopping City Suceava va avea loc sâmbătă, 11 martie, de la ora 17:00, Concursul județean „Miss și Mister Bucovina”, ediția a VI-a. Concursul se înscrie în calendarul Campaniei „Vestitorii Primăverii” și este organizat de Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava, Asociația „Alecs Group” Suceava, Asociația Societatea pentru Egalitate de Gen „SEG” Suceava, Shopping City Suceava, în parteneriat cu Palatul Copiilor Suceava, Casa de Cultură a Studenților Suceava, Direcția pentru Sport și Tineret a Județului Suceava, Bucovina Dance Studio, Primăria orașului Liteni.
În concurs vor participa 16 perechi care au obținut titlurile de Miss și Mister Boboc la nivelul fiecărui liceu din județ. Și-au confirmat participarea perechile finaliste de la următoarele unități școlare: Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Tehnic Rădăuți, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava.
Concurenții vor parcurge cinci probe alese de organizatori. Invitatul special al evenimentului va fi Ioana Bianca Anuța, cunoscută sub numele de JO, de la Cat Music, care va susține un megaconcert. Sponsorii care au făcut posibilă organizarea acestui frumos eveniment sunt: Shopping City Suceava, Alka București, SC Luxuri Bride To Be Suceava, Primăria Liteni, Bucovina Dance Studio – Dans Sportiv, SC Ferovali SRL, Asociația ”Victoria”, Hotel Imperium, Astoria Gold Silver Ipotești, Tipografia PromoArt, Grup Mușatinii Suceava, Florăria Iris Suceava, Sport Center Suceava, Oscar Wilde Suceava, Cozonac Bujor, Romaqua Group, Notar Public Raluca Nichita.
Campania „Vestitorii Primăverii” va continua, în perioada 29-31 martie, cu organizarea acțiunii „Prietenii naturii”, constând în plantarea de puieți de către voluntarii asociațiilor implicate, puieți puși la dispoziție de Ocolul Silvic Bisericesc Ilișești. Campania „Vestitorii Primăverii” se va finaliza în cursul lunii aprilie, cu organizarea acțiunii „Bucuria de a dărui”, constând în donarea de alimente și bunuri de folosință îndelungată unor familii aflate în dificultate din localitățile Liteni, Mihoveni (Șcheia) și Pătrăuți.