O suceveancă, lector la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, este prima româncă invitată să predea la Universitatea „Hassan II” din Casablanca – Maroc. Cătălina Iuliana Pînzariu predă limba spaniolă la universitatea marocană, în semestrul al doilea, ca profesor asociat, la Facultatea de Litere și la Școala Superioară de Tehnologie. Ea este cea care, în anul 2014, a avut inițiativa semnării unui acord cadru între cele două universități. „Mi s-a părut interesant un parteneriat cu o universitate din afara Uniunii Europene. Suntem prima universitate din România care a făcut un acord cadru și atunci când a fost semnat nimeni nu se gândea că se va dezvolta atât de bine, că nu va rămâne doar pe hârtie, ca multe altele”, ne-a declarat Cătălina Pînzariu.
Acordul dintre Universitatea din Suceava și cea din Casablanca presupune organizarea de evenimente comune, schimburi academice, reviste, participarea la activități de formare etc. De asemenea, ulterior s-au semnat și s-au dezvoltat alte acorduri între facultăți și departamente – Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Istorie-Geografie, Științe Economice, Inginerie Alimentară.
Până acum, colaborarea s-a concretizat în organizarea unui Colocviu internațional, început în 2015, la Casablanca, și ajuns la a treia ediție. La prima ediție, delegația universitarilor de la Suceava a fost condusă de rectorul Valentin Popa. La a doua ediție, organizată la Suceava, au venit opt profesori marocani, iar a treia ediție se va desfășura din nou la universitatea marocană.
În ceea ce privește schimburile academice, anul trecut un profesor marocan a predat ca profesor asociat, timp de trei luni, la Facultatea de Litere din Suceava, iar trei studenți au fost într-un stagiu de practică de două luni la Facultatea de Științe Economice.
În acest an, primul profesor român, Cătălina Pînzariu, predă timp de trei luni la Universitatea „Hassan II”.
„Nu e nici o diferență față de studenții din România, dar firește că este un impact cu un alt public. Cred că mai curând eu am simțit constrângeri, decât ei. Sunt foarte politicoși, însă relațiile studenți-profesori nu sunt așa apropiate ca în România. Există o barieră între profesori și studenți. Cu studenții din România avem activități și în afara școlii. Aici mentalitatea este alta”, a sintetizat universitarul sucevean primul impact cu noii săi studenți.