Fostul șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Suceava, comisarul-șef Cristian Macsim, dar și cei trei polițiști de la Secția Gălănești alături de care a fost anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, pentru ca după doi ani dosarul să fie clasat, doresc să li se facă dreptate.
Cei patru au depus încă din cursul anului trecut o plângere la DNA, structura centrală, și au solicitat să se efectueze cercetări față de ofițerul Florinel Grigore Todiruț, cel de la care a plecat efectiv ancheta în urma căreia Cristian Macsim și polițiștii Marius Ciotău, Ilie Pîrghie și Constantin Chichiriță au fost aduși la DNA cu jandarmii, în vederea audierilor, pentru ca mai apoi unii dintre ei să ajungă și în arestul Poliției Suceava pentru o perioadă de 24 de ore.
Cei patru consideră că sunt elemente din care să rezulte comiterea de către Todiruț a infracțiunilor de abuz în serviciu, inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și uzurparea de calități oficiale. Totuși, plângerea nu a avut sorți de izbândă la procurorul de caz de la DNA, care a dispus clasarea cauzei.
Ordonanța de clasare a fost atacată la procurorul-șef al DNA Suceava, care a menținut soluția, astfel încât s-a ajuns în instanță. Tribunalul Suceava a ajuns la concluzia că plângerea trebuie admisă, astfel încât a fost desființată ordonanța de clasare vizavi de faptele pentru care este acuzat Florinel Grigore Todiruț, iar cauza a fost trimisă la procuror pentru completarea urmăririi penale.
De ce consideră Macsim și cei trei polițiști că au dreptate
Autorii plângerii împotriva ofițerului SIPI Florinel Grigore Todiruț consideră că ancheta a fost una în care nu s-au respectat mai multe proceduri.
„În primul rând, procurorul de caz nu a procedat la audierea noastră în calitate de persoane vătămate, urmare a depunerii plângerii penale, deși s-a solicitat acest lucru de mai multe ori. Procurorul de caz nu a respectat drepturile noastre în calitate de subiecți procesuali principali, fiind complet ignorate prevederile art. 81 CPP care prevăd la alin. 1 că, în cadrul procesului penal, persoana vătămată are o serie de drepturi, printre care dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii”, au arătat cele patru persoane în plângerea adresată instanței de judecată.
O altă nemulțumire este legată de faptul că procurorul de caz nu a arătat în textul ordonanței care sunt probele care au condus la formarea convingerii sale cum că „fapta nu există”.
„Au fost invocate în textul ordonanței aspecte cu caracter general, nefăcând nicio trimitere la cum au fost administrate acele probe, și nici mijloacele de probă prin care a reușit administrarea probei. Simpla enumerare a unor aspecte care au contribuit la punerea în mișcare a acțiunii penale față de partea vătămată Macsim Cristian nu constituie administrare de probe și mijloace de probă. De asemenea, procurorul de caz face referire în textul ordonanței la faptul că noi, în calitate de părți vătămate, nu am probat cele sesizate în plângere, aspect nereal”, au mai explicat comisarul-șef Cristian Macsim și colegii săi polițiști.
Viteza cu care a fost soluționat dosarul, un alt motiv de nemulțumire
În sesizarea adresată instanței de judecată și admisă de magistratul care a studiat dosarul se mai arată că procurorul de caz a finalizat ancheta „pe repede”. Mai exact, urmărirea penală „in rem” a fost începută pe data de 1 noiembrie 2016, iar soluția de clasare s-a dat după numai 22 de zile.
În plus, Cristian Macsim și cei trei polițiști afirmă că nu au depus nici un mijloc de probă așa cum se menționează în ordonanța de clasare, ci doar au solicitat să fie audiați, urmând ca ulterior să depună și probele respective.
„Procurorul de caz nu a observat că numitul Todiruț Florin, în declarațiile sale (n.a. – din dosarul inițial care s-a lăsat cu reținerea și anchetare lui Cristian Macsim), folosește informații clasificate scoase fără drept din sistemul informatic al SIPI Suceava. Cu privire la infracțiunea de uzurparea de calități oficiale, procurorul de caz nu efectuează nicio mențiune în cuprinsul ordonanței de clasare prin care să indice probele administrate în acest sens”, se mai arată în plângerea depusă la Tribunalul Suceava.
Doi ani de cercetări pentru fapte care nu s-au dovedit niciodată
După aproape doi ani de cercetări, dosarul care-l privește pe comisarul-șef Cristian Macsim, fost șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Suceava, s-a finalizat cu soluția de clasare. Ancheta a demarat în decembrie 2014, iar după perchezițiile care au avut loc la locuința șefului de atunci al SIPI Suceava, s-a luat și măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Numai că, surpriză, două instanțe de judecată, Tribunalul și Curtea de Apel Suceava, au respins propunerea de arestare preventivă și l-au lăsat în libertate pe Cristian Macsim fără nici o altă interdicție.
După un an și 10 luni de anchetă, procurorul a constatat fie că faptele nu există, fie că nu există probe care să-l incrimineze pe Cristian Macsim.
„Clasarea cauzei privind săvârșirea de către inculpatul Macsim Cristian a patru infracțiuni de abuz în serviciu și două infracțiuni de favorizarea făptuitorului”, este rezumatul sec al unui dosar care a scârțâit din toate încheieturile încă de la început.
Urmarea acestei decizii a fost repunerea în drepturi a comisarului-șef Cristian Macsim. Ulterior, ofițerul a primit înapoi ceea ce i se cuvenea, inclusiv drepturile financiare. Numai că între timp SIPI s-a desființat, iar în acest moment există un oarecare vid în ceea ce privește funcționarea acestui serviciu secret.
Și pentru cei trei polițiști de la Sediul Poliției Rurale Gălănești, comisarul Marius Ciotău, agentul-șef Ilie Pârghie și agentul Constantin Checheriță, anchetați alături de Macsim, dosarul s-a încheiat în mod similar. În cazul celor trei, dosarul a fost disjuns din cel constituit inițial de DNA Suceava și trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus clasarea.
Concret, cei patru au fost anchetați pentru că ar fi favorizat o serie de infractori, dezvăluind date și informații confidențiale, de pe urma cărora au avut o serie de beneficii, fapte care nu s-au confirmat niciodată. Interesant este că sesizările au venit din partea unor persoane care erau în arestul IPJ Suceava și erau cercetate pentru fapte penale.
Ori, tot acest dosar l-a avut în spate pe ofițerul SIPI Florinel Grigore Todiruț, care i-ar fi instigat pe indivizii cercetați penal să depună denunțuri împotriva lui Cristian Macsim și a celor trei polițiști.
La declarații
Fostul șef al SIPI Suceava și trei polițiști cer o anchetă serioasă în cazul lui Florinel Todiruț, ofițer al serviciilor speciale
