Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava (USV), împreună cu Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava și în parteneriat cu Asociația Romanian Women in UK din Londra, a demarat o campanie publică de strângere de cărți în limba română (carte pentru copii: abecedare, cărți de povești, basme etc.) pentru a fi donate copiilor români ce participă la cursurile școlilor „AlexZ – Românește de la A la Z” din Londra și „Elena Rosetti Cuza” din Atena.
Campania s-a desfășurat în perioada noiembrie 2016 – februarie 2017, iar donațiile vor ajunge la copiii care participă activ la cursurile școlilor de limbă și tradiție românească din diaspora (Anglia, Grecia etc.). Astfel au fost colectate peste 1.100 de cărți care vor ajunge la mințile curioase ale copiilor începând cu luna aceasta.
Universitari, dar și mulți suceveni care au dorit să se implice în acest demers au donat cărți în cutia special pregătită de studenții Facultății de Științe ale Educației, din holul Corpului A. Printre donatori menționăm multe cadre didactice și personal administrativ din cadrul Universității, absolvenți ai Facultății de Științe ale Educației, profesori în diverse școli din județul Suceava, bibliotecari și profesori din orașul Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Asociația SEVA, Asociația ProEuropa și mulți alți prieteni ai cărții.
Din partea USV, de campanie s-a ocupat conf. univ. dr. Otilia Clipa, de la Facultatea de Științe ale Educației, din partea Bibliotecii Suceava – directorul Gabriel Cărăbuș, iar din partea Asociației din Londra – Alina Balațchi.
Potrivit acestora, ”numărul mare de cărți strânse denotă succesul campaniei, dinamismul comunității sucevene și coeziunea formării inițiale și continue realizată în cadrul facultății care formează profesori pentru întreaga regiune”. Organizatorii campaniei și-au exprimat gratitudinea față de toți donatorii (copii, tineri și adulți), pentru seriozitatea cu care au răspuns apelului și pentru lecția de generozitate oferită. Aceștia au menționat că „această campania este importantă nu atât pentru valoarea materială a cărților, cât pentru exemplul de dăruire al românilor pentru cei care prețuiesc valorile românești.
„Cele 1.100 de cărți dăruite de români pentru români sunt un simbol al conștiinței unui neam unit în jurul limbii, credinței și tradițiilor strămoșești. Totodată se poate constata că înfăptuirile bune își au izvorul în conștiințe treze, în inimi deschise și calde, care pot rezona indiferent de timp sau de loc. Gândul de recunoștință se îndreaptă către toți acei care au jertfit din timpul și energia lor pentru a dona cărți de povești, povești pe suport electronic, cărți de învățare a limbii române și cărți de cunoaștere a istoriei. Ca urmare, li s-a creat acestor copii un drum de accedere la valorile spirituale românești, cu implicații în devenirea lor ca oameni adevărați”, au arătat inițiatorii proiectului.
Cărți care vor duce cu ele minunata lume a culturii și civilizației românești
Ideea campaniei a apărut ca urmare a participării la activitatea organizată de Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei în cadrul manifestărilor din 2016, legate de diaspora românească. La întâlnirile cu sucevenii plecați în afara granițelor țării au fost identificate o serie de soluții comune pentru menținerea vie a comunității românești și pentru sprijinirea învățării limbii și literaturii române.
„Am considerat atunci că o carte dăruită poate însemna o chemare către întoarcerea la rădăcini, întrucât este consfințit de istorie adevărul că un neam este unit prin limbă. Dacă «Limba română este patria mea», atunci ne-am deschis sufletele celor care, departe fiind, năzuiesc să se regăsească cu credințele și visurile lor pe tărâmul limbii române. Sperăm că donațiile de cărți de povești românești îi vor ajuta să se bucure și să descopere comorile nebănuite care se afla în frumoasele noastre creații artistice și nu numai. Aceste povești vor duce cu ele minunata lume a culturii și civilizației românești către micii cititori bilingvi din două țări aflate în colțuri diferite ale Europei”, au mai transmis organizatorii.