Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au efectuat în ultima perioadă de timp mai multe controale printre deținătorii de arme, fiind verificați 50 de deținători de permise de arme letale și neletale.
Controalele au fost făcute la domiciliul celor vizați, fiind ridicate două pistoale neletale de autoapărare și 60 de elemente de muniție. De asemenea, au mai fost confiscate o armă de vânătoare și o arbaletă cu 6 săgeți, fiind întocmite trei dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Acțiunea i-a vizat în special pe deținătorii de armament care nu au solicitat prelungirea valabilității permiselor de armă ai căror titulari sunt și nici nu au depus armele și munițiile la un armurier autorizat, în termenul prevăzut de lege, de 10 zile. Totodată, în zilele de 4 și 5 februarie, a fost verificat modul de desfășurare a partidelor de vânătoare în vederea prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere fondului cinegetic.
Polițiștii au avut în vedere Fondul cinegetic nr. 21 Rarău, unde au și constatat o infracțiune de braconaj cinegetic, demarându-se cercetări în cazul unui bărbat din comuna Vama.
Totodată, polițiștii specializați de la Serviciul Arme au efectuat două instruiri cu ocazia desfășurării a două partide de vânătoare pe fondurile cinegetice nr. 17 denumit Botuș și nr. 27 denumit Moldovița, ambele aflate în gestiunea Direcției Silvice Suceava.