Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit într-un microbuz ucrainean piese dintr-un autovehicul căutat de autoritățile din străinătate. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, la finele săptămânii trecute, pe sensul de ieșire din țară din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, a intrat un microbuz marca Mercedes în care erau doi cetățeni ucraineni, conducătorul auto Vasyl K., de 19 ani, și Georgii S., în vârstă de 41 de ani, în calitate de pasager.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a constatat că în compartimentul marfă al microbuzului se găseau mai multe piese auto. Existând suspiciuni cu privire la proveniența pieselor auto, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că acestea proveneau de la un microbuz căutat, din 20 ianuarie, de autoritățile din Italia.
Comisarul-șef Poroch-Serițan a precizat că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar cele 35 de piese auto au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul Mercedes a fost indisponibilizat.