De la 1 februarie, noul tarif maximal pentru călătoriile cu taxiul, în municipiul Suceava, este de 2,5 lei/km. În practică însă, toate călătoriile vor fi efectuate, deocamdată, tot cu 1,8 lei/km, adică tariful care a fost menținut din 2008 și până acum. Asta deoarece taximetriștii trebuie să vină la Primăria Suceava cu o adresă oficială prin care se comunică tariful agreat.
Conform legii, „taxiurile deservite de un dispecerat pot realiza serviciul de transport utilizând tarife unice sau tarife diferențiate pe categorii de autovehicule”. Aceeași obligație o au și taximetriștii care nu s-au înscris la unul din cele trei dispecerate asigurate în municipiul Suceava de companiile Taxi CSV, Euro Taxi și Tin Taxi.
Patronii celor mai mari trei firme de taxi din Suceava, care gestionează peste 90% din cele 400 de taxiuri autorizate să presteze acest serviciu complementar de transport persoane, au confirmat ieri, telefonic, că nu au luat încă o decizie în privința noilor tarife.
„Deocamdată mergem tot cu 1,8 lei/km”, a spus Cristian Chihaia, de la Taxi CSV, care are cele mai multe mașini de taxi autorizate.
Tot la tariful de 1,8 lei/km rămân deocamdată și cele 150 de taxiuri gestionate de Tin Taxi, după cum a precizat Valentin Besac, care spune că este necesară o analiză atentă a pieței, înainte de a se lua o decizie în această privință.
Un alt operator de taxi important, Euro Taxi, va funcționa în perioada imediat următoare tot cu 1,8 lei/km, dar are de gând să parcurgă cât mai rapid etapele necesare pentru modificarea tarifului.
„Avem aproape 10 ani de când funcționăm cu același tarif, care a fost redus de la 2,4 lei/km, cât era în 2007. Pe atunci benzina era 2 lei, acum e 4,5 lei pe litru, salariile minime au crescut, ca și cotizațiile la stat. Nu putem supraviețui astfel. Dacă se urcă mai mulți în mașină și merg doar puțin prin oraș, transportul e mai ieftin ca la autobuz”, spune Octavian Mariniuc, care consideră că nici tariful maximal, de 2,5 lei/km, nu este suficient, în anumite situații.
Faptul că nici un taximetrist din Suceava nu poate percepe deocamdată mai mult de 1,8 lei/km, pentru cursele efectuate, a fost confirmat de viceprimarul Lucian Harșovschi, care a precizat că până ieri după-amiază nu a fost depusă nici o solicitare de modificare a tarifelor la transportul complementar.
„De la 1 februarie intră în vigoare noua decizie de Consiliu Local, dar taximetriștii trebuie să parcurgă anumite proceduri pentru a putea modifica tarifele. Mulți cred că deja pot pune pe portieră noul preț. Nu e deloc așa, ci trebuie să aducă o adresă oficială din partea dispeceratelor/operatorilor, prin care se comunică tariful agreat, în baza căruia autoritatea locală va emite noile tarife pentru mașinile dispecerizate, hârtia respectivă, împreună cu alte informații utile clienților, urmând să fie afișată la bordul mașinilor”, a explicat viceprimarul sucevean, care, prin compartimentele de specialitate din primărie, gestionează atât transportul public, cât și pe cel complementar din municipiul reședință de județ.
Dacă taximetriștii vor opta pentru a circula cu tariful maximal, de 2,5 lei/km, călătoriile cu acest mijloc de transport vor fi mai scumpe cu 40%, o creștere foarte mare, care se va resimți puternic în buzunarele clienților acestora.