Preotul Mihai Negrea de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ – Podu Coșnei, comuna Poiana Stampei, s-a despărțit de cei dragi, duminică, 29 ianuarie 2017. A fost cea mai dureroasă zi pentru copiii înfiați de părinte, pentru familiile nevoiașe care au fost ajutate de preotul Negrea, pentru preoții din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, pentru preoteasa Iulia care i-a fost alături în momentele grele când părintele Negrea căuta resurse financiare, alimente, îmbrăcăminte pentru a-i purta în școală și în facultate pe copiii fără posibilități din Bazinul Dornelor.
Slujba înmormântării a fost oficiată, la Mănăstirea Podu Coșnei, de un sobor de preoți și diaconi având-i în frunte pe Înalt Preasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului. Alături de ei s-au aflat călugări și monahii de la mai multe mănăstiri din țară, dar și aproximativ 1.000 de oameni care au vrut să îl conducă pe ultimul drum pe „părintele orfanilor din Bazinul Dornelor”.
Preotul Mihai Negrea și-a asumat porunca iubirii aproapelui
Înalt Preasfințitul Părinte Pimen a amintit că în urmă cu o săptămână a venit la Mănăstirea Podu Coșnei pentru „a-l cerceta duhovnicește” și l-a întrebat pe părinte cum merg treburile, iar părintele Mihai Negrea i-a spus că peste câteva zile va trece la cele veșnice, dar înaltul ierarh să nu aibă nici o grijă pentru că totul este pus la punct în mănăstire. Înaltul ierarh i-a îndemnat pe credincioșii prezenți la rugăciune pentru părintele copiilor defavorizați, preotul Mihai Negrea fiind un exemplu de milostenie, un vrednic ostenitor al Domnului și un smerit slujitor al aproapelui.
Urmându-și vocația de a sluji Mântuitorului nostru Iisus Hristos, părintele Mihai s-a îngrijit atât de casa lui Dumnezeu, având inițiativa și ducând la bun sfârșit construcția de biserici și case parohiale, realizând ample lucrări de consolidare a lăcașurilor de cult pe unde a slujit. Iubirea și nădejdea în Dumnezeu l-au ajutat pe părintele Mihai să desfășoare la Mănăstirea Podu Coșnei și la „Casa Vladimir” din Vatra Dornei o activitate la fel de rodnică, asumându-și porunca iubirii aproapelui la cel mai înalt nivel, prin așezământul social construit în curtea mănăstirii și grija față de copiii fără posibilități.
„Părintele Mihai Negrea este un martir pentru că singur și-a luat această povară, să poarte în spate, să poarte în sufletul lui pe cei neputincioși, pe cei îndurerați, pe cei lipsiți de strictul necesar, pe cei rămași fără ajutorul părinților. Ca urmare, aici la mănăstire a organizat acest centru de binefacere pentru copii de toate vârstele. Tot aici a organizat o cantină și a dat bucate la copiii de aici și la o bună parte din cei săraci din împrejurimi. Această povară, această slujire a fraților mai mici a lui Hristos a predat-o și la soția sa, maica preoteasă și a organizat acel așezământ de copii din Vatra Dornei unde împreună s-au nevoit să dea cele necesare copiilor sărmani. Aceasta este lumea în care, la sfârșitul vieții pământești, părintele Mihail și-a trăit viața, în dragostea cea adevărată, ajutorarea fraților mai mici ai lui Hristos.
A fost un om între oameni, un preot între preoți, care a știut să păstreze rânduiala mănăstirească. A ținut ca rânduiala creștinească să fie păzită, respectată, împlinită cu strășnicie.
Prezența dumneavoastră în număr atât de mare arată că l-ați cunoscut prin faptele sale nemuritoare și ați venit în număr neobișnuit de mare. De aceea zic: Dumnezeu să vă răsplătească jertfa dumneavoastră, a celor care l-ați cunoscut și l-ați ajutat. Părintele Mihai este o pildă de trăire a vieții preoțești, slujind fraților mai mici a lui Hristos, slujind în sfântul lăcaș de închinare, de nenumărate ori fiind singur în fața multor treburi din parohie. Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepților pentru bucuria mântuirii. Amin”, a încheiat ÎPS Pimen cuvântul său.
Recunoștința față de cel care a făcut foarte multe milostenii și foarte multe fapte bune
Preotul Protopop Aurel Goraș a adus în atenția celor prezenți activitatea și multele milostenii ale părintelui Negrea de când a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă la Sibiu și a fost hirotonit ca preot în 1974, în județul Huneadoara, până în prezent.
„Sunt foarte mulți tineri, sunt foarte mulți copii, sunt foarte multe persoane necăjite care au venit aici ca să plângă dar în același timp să-și arate recunoștința față de cel care a făcut foarte multe milostenii și foarte multe fapte bune. Copiii de aici și alții pot spune ce le-a dăruit din suflet și din cele materiale, părintele Mihai Negrea.
Mulți dintre dumneavostră, pentru că aici este o mănăstire, spuneați părintelui Negrea, deși era preot de mir, părinte stareț. Nu ați greșit prea mult pentru că așa cum un stareț, cum un părinte arhimandrit are grijă de obște, de monahi, de frați și de cei care locuiesc în incinta unei mănăstiri așa și părintele avea obște. Nu erau călăguri, obștea lui era formată din copii și persoane defavorizate, de care avea o grijă deosebită. Dădea zilnic mâncare la peste 100 de copii. Nu întotdeauna avea cele trebuincioase, nu veneau întotdeauna binefăcătorii, sponsorii, erau zile când trecea prin momente dificile, trebuia plătită energia electrică, trebuiau plătiți oamenii și nu avea banii necesari. Era nevoit să alerge, să insiste, să se roage, de multe ori să cerșească ajutorul oamenilor. De nenumărate ori a fost pus în situații delicate, a implicat familia, pe doamna preoteasă, care face multe din cele necesare aici, ziua la bucătărie, noaptea face curățenie.
Și-a purtat crucea suferinței cu foarte multă bărbăție, eroism creștin, cu foarte multă demnitate, știind că suferă de o boală care nu iartă pe nimeni. Mulți dintre cei care ar fi auzit de diagnosticul atât de cumplit, atât de dur ar fi căzut într-o stare de depresie, nu ar mai fi făcut nimic așteptând pasiv ceasul sfârșitului. Părintele Mihai știa că trebuie să termine biserica și se ruga lui Dumnezeu să îl ajute să o sfințească și să facă ceea ce era nevoie. A fost foarte curajos până în ultimele clipe, știa ce mai este de făcut, dorea să cumpere și casa de aici, din vecinătatea mănăstirii și să o transforme într-un centru pentru cei dependenți de droguri. A făcut fapte cu totul deosebite, a reparat o casă a bisericii, „Casa Vladimir”, făcută de un mitropolit din Cernăuți.
Chiar dacă a avut un temperament mai vulcanic, pentru că așa trebuia să fie ca să dobândească ceea ce vrea, a fost un om cu totul și cu totul deosebit. Era foarte răbdătător. Ne spunea că «iată, acum, mă vedeți zăcând și mult nu voi mai sta înaintea voastră pentru că limba mi-a amorțit și buzele stau nemișcate». Ne spunea «rămâneți sănătoși Înaltpreasfințiile voastre, rămâneți sănătoși părinți, soție, fiice și dumneavoastră toți».
Cineva va trebui să preia această grea responsabilitate a copiilor pe care nu numai că i-a hrănit, i-a crescut, i-a dus la spital când au avut nevoie, i-a purtat în școli, pe unii dintre ei i-a cununat.
Când s-a pus problema numirii unei preot aici, eu am fost singurul din permanență care am susținut și am spus hai să facem o încercare. Și această încercare s-a dovedit a fi mai mult decât benefică pentru biserica ortodoxă.
Întristați frați creștini să îi păstrați o amintire frumoasă părintelui Mihai și în același timp să vă rugați bunului Dumnezeu pentru iertarea păcatelor”, a fost îndemnul părintelui protopop Aurel Goraș.
Lacrimile copiilor de la Mănăstirea Podu Coșnei vor mai curge mult timp
Părintele Mihai Negrea, cel care creștea 117 copii orfani, abandonați și săraci, s-a stins din viață marți noapte, la 64 de ani, lăsând o durere imensă în urma lui. A fost înmormântat în mormântul pregătit de el în curtea mănăstirii, lângă biserica ce a fost resfințită în luna noiembrie a anului trecut.
Durerea celor care au participat la înmormântarea părintelui Mihai Negrea a fost imensă, însă cel mai greu s-au despărțit de părintele lor, copiii care au găsit în acest slujitor al lui Dumnezeu, mai mult decât un tată și un prieten. Lacrimile copiilor vor mai curge încă, atunci când le va fi greu și nu vor avea cui să spună ce-i doare. De acolo din ceruri însă părintele Negrea îi va veghea și-i va ajuta să se așeze în viață, așa cum s-a întâmplat cu mulți copii încă de pe vremea când părintele era în viață.
