Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că pentru anul acesta are în vedere continuarea dezvoltării județului prin promovarea marilor proiecte pe care le-a anunțat în cursul anului trecut. Gheorghe Flutur a amintit, în cadrul unei conferințe de presă, de hotărârea Consiliului Județean adoptată anul trecut prin care s-a aprobat continuarea lucrărilor de modernizare și de extindere a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. El a făcut referire la construcția unei noi clădiri pentru ambulatoriu și la extinderea secției de cardiologie prin ridicarea unui nou nivel la clădirea Spitalului Județean. În același timp, șeful administrației județene a spus că a avut discuții cu managerul spitalului, Vasile Rîmbu, în vederea extinderii secției de pediatrie, dar și pentru amenajarea unui compartiment pentru îngrijiri paleative.
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a spus că are în vedere în continuare modernizarea Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava. El a precizat că în momentul de față administrația județeană intenționează să comande un studiu în baza căruia ar urma să contracteze creditul necesar pentru începerea lucrărilor de extindere a aerogării și amenajării unui terminal pentru transporturi cargo.
Flutur a mai adăugat că instituția pe care o conduce va continua și programul de modernizare a unor drumuri județene, făcând referire în primul rând la rutele de legătură cu Ucraina, respectiv Brodina – Ulma sau Fundu Moldovei – Izvoarele Sucevei.
Nu în ultimul rând, el și-a exprimat speranța că anul acesta va putea fi organizată licitația pentru începerea lucrărilor la modernizarea drumului județean Suceava – Iași, amintind că proiectul european pentru această investiție a fost depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est.