Colegiul Național „Petru Rareș”

Doi elevi suceveni, colegi de clasă, au fost admiși la Universitatea Oxford



Prof. Anca Greculeac, Alexandra Manciu si Șerban Șlincu
Prof. Anca Greculeac, Alexandra Manciu si Șerban Șlincu

Doi elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava vor lua din toamnă calea străinătății, unde își vor continua studiile în cadrul uneia dintre cele mai puternice universități din peisajul internațional.
Pentru Șerban Șlincu și Alexandra Manciu, elevi în clasa a XII-a, vestea că Universitatea Oxford din Marea Britanie vrea să îl aibă studenți a fost răsplata perfectă pentru munca susținută și conștiinciozitatea dovedită de-a lungul anilor de studiu.
Alexandra și Șerban sunt colegi de clasă și prieteni apropiați, iar din toamnă vor studia în cadrul Facultății de Științe a Calculatoarelor, unde doar circa 25 de tineri din toată lumea au fost admiși în acest an.
Anca Greculeac, directoarea adjunctă a colegiului, a arătat că ”ceea ce este cu totul și cu totul deosebit este că au fost acceptați împreună. A accepta doi elevi din aceeași școală, din aceeași clasă, cu același tip de preocupări, este cu totul deosebit și, totodată, este extrem de just. Au performat în matematică, informatică, fizică, limbi străine, sunt domenii școlare la care au fost la concursuri și olimpiade, faze locale, județene, naționale. Au lucrat în inventică și inovație încă din clasa a IX-a și în fiecare an au participat la concursuri de gen și au obținut rezultate”. Anca Greculeac a amintit de medalia de argint adjudecată de cei doi elevi la INESPO 2015 (Olimpiada internațională a proiectelor de mediu) din Amsterdam, Olanda, dar și de argintul obținut un an mai târziu în Houston, Texas, Statele Unite ale Americii, la târgul de științe „I-SWEEEP”.
Admiterea
Pentru admiterea la Oxford, cea mai veche universitate din Regatul Unit, fondată în secolul XI, demersurile au început din toamna lui 2016.
„Într-o primă fază, am aplicat prin intermediul unei platforme online pentru cinci facultăți din Marea Britanie (Oxford, Birmingham, Bristol, Warwick și Southampton), am trimis o scrisoare de intenție și una de recomandare din partea unui profesor, doamna Greculeac în cazul nostru”, a povestit Alexandra Manciu.
Potrivit elevei, aplicația trebuie să cuprindă informații complete despre educația și rezultatele candidatului, iar în scrisoarea de intenție trebuie consemnate motivația în a alege respectiva specializare, aptitudini, experiențe pe care elevii le consideră relevante.
„Scrisoarea trebuia să aibă 4.000 de caractere, iar redactarea ei a durat câteva săptămâni bune. A fost îmbunătățită constant, plus că ne era foarte greu să ne încadrăm în acea limită”, a mai spus Alexandra.
A urmat un examen de matematică la Iași, de care depindea promovarea la o etapă următoare, circa 45% dintre candidații înscriși în faza inițială primind ok-ul pentru participarea la interviuri. Interviurile de la Oxford, opt la număr, trei pentru Șerban și cinci pentru Alexandra, au avut un nivel de dificultate destul de ridicat, evaluatorii urmărind cu precădere ideile candidatului, modul de abordare a problemelor, raționamentul și logica elevilor.
Șerban și Alexandra au trecut cu brio de toate evaluările și interviurile britanicilor, cunoscuți pentru criteriile lor de admitere exigente, în ianuarie fiind informați de rezultatul final.
„Este un centru universitar foarte vechi, cu renume”
Cu privire la atmosfera de la Oxford, cei doi liceeni mărturisesc faptul că „a fost foarte frumos. La început ne-am mai încurcat, ne-am orientat mai greu câteodată, însă este foarte frumos. Ne bucurăm că avem șansa să studiem acolo”.
Cât despre argumentele pentru care au ales Oxfordul, Șerban a precizat că „este un centru universitar foarte vechi, cu renume, unde dacă ai șansa să studiezi poți să te dezvolți foarte ușor datorită faptului că ești alături de persoane care sunt foarte pricepute în domeniul lor. Inevitabil ai contact cu ele și poți să faci schimb de idei și crești, te dezvolți atât pe plan academic, cât și pe plan cultural”. Mai mult, potrivit Alexandrei, pe lângă cursurile clasice, la Oxford sunt de cel puțin două ori pe săptămână întâlniri între profesor și doi, trei studenți, unde aceștia din urmă au șansa de a aprofunda materia și de a lămuri aspecte neclare din cadrul cursurilor.
Costurile unui an de studiu la Oxford se ridică la peste 9.250 de lire sterline (pentru europeni), la care se adaugă și cheltuielile zilnice, însă Șerban și Alexandra vor contracta un împrumut de la statul englez pe care îl vor restitui, eșalonat, după ce se vor angaja, iar salariul lor va depăși un anumit plafon.
Mai mult, cei doi vor aplica pentru a primi burse din partea universității, care să le acopere o parte din taxa de studiu. La Oxford, studiile durează trei ani la nivel licență, după care absolvenții pot urma un master.


Doi elevi suceveni, colegi de clasă, au fost admiși la Universitatea Oxford
Doi elevi suceveni, colegi de clasă, au fost admiși la Universitatea Oxford
Doi elevi suceveni, colegi de clasă, au fost admiși la Universitatea Oxford
Doi elevi suceveni, colegi de clasă, au fost admiși la Universitatea Oxford
Prof. Anca Greculeac, Alexandra Manciu si Șerban Șlincu
Prof. Anca Greculeac, Alexandra Manciu si Șerban Șlincu


Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți
Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți