Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare (ASSED) Suceava și Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, Parohia Șcheia I – Suceava, Fundația Social-Culturală Victoria Suceava și Mănăstirea Dragomirna, organizează vineri, 20 ianuarie, de la ora 9:30, în Aula Universității „Ștefan cel Mare”, Corpul E, Simpozionul Național „Valori naționale în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”, ediția a IV-a. Din program: deschiderea oficială, conferințe, moment muzical cu participarea elevilor Corului Seminarului Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, dirijor preot prof. Constantin Magdalena, în recital Herna Săndulean; decernarea Marelui Premiu „Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania”. Moderatorul manifestării va fi asistent univ. dr. Gina Puică.
Sâmbătă, 21 ianuarie, la ora 11:00, la Mănăstirea Dragomirna va avea loc o slujbă de pomenire a ÎPS Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți. Invitații ediției din acest an sunt Aurel Sasu, Horia Bădescu, Grigore Ilisei, Vasile Timiș, Jan Nicolae, Bogdan Ivanov, monahia Elena Simionovici, Remus Onișor, Virgil Nistru Țigănuș, Niculina Iacob, Carmen Balan, Geta Moroșan, Andrei Coroian, Dragoș Ursu, Marcel Andreica, Ion Buga, cu participarea extraordinară a ing. Anania Laurian și arh. Brândușa Munteanu, nepoții Mitropolitului Bartolomeu.
Organizatori
Organizatorii manifestării sunt: prof. univ. dr. Mircea Diaconu – prorector – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. Ștefan Purici – prorector – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, asistent univ. dr. Gina Puică – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. Gheorghe Lazăr – inspector școlar general, prof. Gabriela Scutaru – inspector școlar general adjunct, prof. dr. Cristian Cuciurean – inspector școlar general adjunct – IȘJ Suceava, insp. preot Gheorghe Hostiuc, prof. dr. Maria Teodoreanu – ASSED Suceava, prof. Oana Onesim – ASSED Suceava, preot Bogdan Ivanov – Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj-Napoca, stavrofora Macrina Săucinițanu – stareța Mănăstirii Dragomirna, ing. Viorel Nuțu și redactor-șef Tiberiu Avram – Fundația Social-Culturală „Victoria” Suceava, preot Cezar Onesim – Parohia Șcheia I Suceava, prof. Valentin Ianoș, directorul Casei de Cultură a Studenților Suceava, prof. Valentina Filip – ASSED Suceava, prof. Ștefania Macovei – ASSED Suceava.
Cultural
Simpozionul „Valori naționale în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”, ediția a IV-a
