Google
Arcadia CMB
Arcadia CMB
Arcadia CMB
 
miercuri, 11 ian 2017 - Anul XXII, nr. 7 (6423)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6524 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9764 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Din ghearele frigului

O lebădă găsită aproape îngheţată pe malul râului Suceava a fost salvată de un bărbat din Ipoteşti

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

O a treia lebădă a fost salvată în timpul viscolului de duminică, de un bărbat din comuna Ipoteşti, după ce alte două au fost duse, în cursul zilelor de sâmbătă şi duminică, la adăpost.Pasărea aproape îngheţată a fost găsită de bărbatul care are o stână la Ipoteşti, pe malul râului Suceava, pe un viscol cumplit. Văzând starea în care se afla lebăda, care nu se putea mişca din cauza frigului şi a gheţii prinse în pene, Florin Hostiuc a luat-o şi a dus-o în grajdul stânei, la adăpost.

O a treia lebădă, după ce două au fost salvate în cursul zilelor de sâmbătă şi duminică, a fost salvată în timpul viscolului de duminică, de către un bărbat din comuna Ipoteşti. Pasărea aproape îngheţată a fost găsită de bărbatul care are o stână la Ipoteşti, pe malul râului Suceava, pe un viscol cumplit. Văzând starea în care se afla lebăda, care nu se putea mişca din cauza frigului şi a gheţii prinse în pene, Florin Hostiuc a luat-o şi a dus-o în grajdul stânei, la adăpost.

”Era pe marginea apei, la Lisaura, pe malul râului, lângă CET. Era îngheţată, prinsă pe zăpadă, la marginea apei. Am zis să o iau, să-şi revină şi să-i dau apoi drumul dacă se încălzeşte. A stat la căldură şi văd că şi-a revenit, e mai vioaie. Dar văd că afară e tot aşa de frig şi mai ales văd că nu mănâncă nimic. I-am dat pâine şi grăunţe, dar nu mănâncă nimic, şi atunci am zis să mă interesez să o ia cineva, că e păcat să moară”, ne-a povestit salvatorul.

Pasărea a fost cazată în grajdul stânei de la marginea satului Ipoteşti şi a avut parte de căldură şi de atenţia familiei Hostiuc. După ce s-a încălzit, captivitatea i-a creat păsării o stare de nelinişte, resimţită de cei din jur. ”Are acum un comportament mai agresiv, poate din cauza faptului că o ţinem închisă aici. Cred că îi este şi frică de noi şi uitaţi cum ne ciupeşte”, ne-a arătat Cristian Hostiuc, fiul bărbatului care a salvat lebăda din ghearele morţii.

Lebăda a rezistat o zi şi o noapte în viscolul cumplit, perioadă în care termometrele au arătat sub -10 grade Celsius, însă temperatura resimţită a fost sub -25 grade Celsius. Familia Hostiuc povesteşte că trei lebede au stat iarna trecută pe iazul Mociulo din Ipoteşti, ajutate de oameni cu pâine şi cereale să supravieţuiască, însă vremea nu a fost atât de aspră. De această dată, însă, condiţiile meteo extreme au făcut ca biata pasăre să aibă penajul aripilor plin de gheaţă, fapt care îi îngreuna mult mişcarea şi o făcea să rămână ţintuită pe gheaţa râului.

Lebăda a fost transportată la un adăpost aparţinând Elenei Humeniuc, din oraşul Salcea, locul în care se aflau deja şi celelalte două lebede salvate de îngheţ în zilele de sâmbătă şi duminică. Cea de a treia lebădă a fost acceptată fără probleme de primele două locatare ale adăpostului, dintre care un mascul, fiind aşteptată cu peşte şi pâine înmuiată. Elena Humeniuc ne-a povestit despre modul în care trebuie să se ocupe de frumoasele păsări care au supravieţuit vremii extrem de reci: ”Le dau mâncare de două-trei ori pe zi, le verific, dar evit contactul cu ele, ca să nu se ataşeze. Una dintre ele a fost adusă din parcare de la Iulius Mall, iar cealaltă a fost prinsă de angajaţii ISU Suceava pe râul Suceava. Cea de la mall era îngheţată, era fugărită de câini. Un şofer a văzut-o şi i-a chemat pe cei de la protecţia animalelor. Cealaltă au prins-o cei de la ISU Suceava, au stat pe apă de la 10 dimineaţă până la 4 după-amiază şi au reuşit să prindă una. Restul cred că au murit, vreo cinci cred că au murit. Au încercat să le prindă, dar ele tot zburau spre Iţcani, şi nu au reuşit să le mai ajungă. A venit viscolul prea mare, gerul şi nu le-au mai găsit. Drept hrană le dau pâine înmuiată, peşte, boabe de porumb şi cam atât. Cu mine s-au învăţat, nu mai sar, dar dacă intră altcineva străin, masculul începe deja să ridice aripile şi să-şi apere teritoriul. Astăzi va veni medicul veterinar să le vadă, să vedem ce le dăm pentru că sunt un pic răcite, iar când o să fie destul de cald şi apa o să aibă o temperatură acceptabilă, vor fi eliberate.”

Pentru a afla mai mult despre modul de viaţă al lebedelor aflate în captivitate, medicul veterinar a apelat la ajutorul unor medici germani, veniţi în schimb de experienţă în România. Aceştia au sunat la o grădină zoologică din Germania pentru a se interesa despre tratamentul pe care trebuie să-l aplice lebedelor şi hrana de care au nevoie pentru a putea supravieţui în captivitate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O lebădă găsită aproape îngheţată pe malul râului Suceava a fost salvată de un bărbat din Ipoteşti.
 Vizualizări articol: 5429 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 9 voturi
O lebădă găsită aproape îngheţată pe malul râului Suceava a fost salvată de un bărbat din Ipoteşti5.059

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Budinca de pâine cu unt și vișine Este exact genul de preparat absolut delicios, dar care se prepară din... resturi. Pâine care a rămas neconsumată de 3-7 zile și s-a cam uscat, cozonacul care a fost lăsat deoparte în competiția cu tortul, pachetul de unt abia... Citeşte