Scandalul tezelor falsificate de la Evaluarea națională, de la Salcea, și controversele din jurul numirilor politice ale directorilor de școli au erodat serios imaginea șefilor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, oficialii din Ministerul Educației taxând scăpările echipei manageriale a IȘJ.
Inspectorul general Gheorghe Lazăr și adjuncții Cristian Cuciurean și Gabriela Scutaru au fost evaluați, în toamna lui 2016, de Ministerul Educației, pentru activitatea desfășurată în anul școlar precedent, întreaga conducere a instituției fiind depunctată de oficialii de la București.
Astfel, pentru al doilea an consecutiv, inspectorul general Gheorghe Lazăr a primit din partea Ministerului Educației calificativul „Bine”, calificativ care-i permite să rămână în funcție, dar care reflectă câteva minusuri în activitatea sa.
Depunctat a fost și inspectorul adjunct Cristian Cuciurean, care a primit tot „Bine”, dar și Gabriela Scutaru, care anul trecut primea la evaluare „Foarte bine”.
Referitor la notele acordate de Ministerul Educației, singura declarație a inspectorului general Gheorghe Lazăr a fost: „Nu doresc să comentez”.
În 2015, ministerul i-a acordat tot „Bine”, după ce Suceava s-a „remarcat” la nivel național cu un alt scandal, cel al sutelor de transferuri ale elevilor de clasa a IX-a, aprobate ilegal de Inspectoratul Școlar Suceava.
Managerii IȘJ au contestat notele, însă fără rezultat
Managerii IȘJ Suceava au depus contestații privind calificativele acordate pentru activitatea managerială desfășurată, însă ministerul de resort nu a modificat notele inițiale.
„Ca urmare a reevaluării realizate în cadrul Comisiei de contestații constituite la nivelul ministerului, au fost menținute calificativele acordate inițial”, au transmis cei de la București.
De menționat că odată cu șefii de la IȘJ Suceava a fost evaluat și Constantin Mărgineanu, fostul șef al Casei Corpului Didactic „George Tofan”. Pentru activitatea desfășurată în anul școlar 2015-2016, acesta a primit „Foarte bine”.
Ministerul spune că evaluările au fost făcute „în urma unor constatări serioase și nu din birou”
Evaluările Ministerului Educației au avut în vedere aspectele care țin de asigurarea calității, de management educațional și de audit financiar, potrivit declarațiilor oficialilor de la București.
De asemenea, reprezentanții ministerului au specificat că aceste controale au fost făcute în teritoriu, în urma unor constatări serioase, și nu din birou, doar pe baza unor rapoarte de autoevaluare ale inspectorilor școlari generali, așa cum s-a întâmplat în anii trecuți, când activitatea șefilor din învățământ era apreciată, aproape în unanimitate, cu „Foarte bine”.
Totodată, echipele de la București au avut în vizor și sesizările primite referitor la activitatea inspectorilor școlari generali.
Evaluarea activității manageriale desfășurate în anul școlar 2015-2016 de inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți s-a desfășurat în baza prevederilor ordinului de ministru nr. 4.315/11.08.2014.
Astfel, într-o primă fază, inspectorul general și adjuncții inspectoratului sunt nevoiți să se autoevalueze și să-și acorde singuri calificative care să reflecte modul în care au administrat IȘJ în anul școlar 2015-2016.
Fișa de evaluare conține o serie de indicatori de performanță. Pentru inspectorul școlar general se punctează următoarele: realizarea diagnozei mediului educațional din județ, proiectarea strategiei educaționale și a politicilor educaționale, organizarea activităților inspectoratului școlar, conducerea/coordonarea activității inspectoratului școlar, motivarea/antrenarea personalului din subordine, monitorizarea/evaluarea/controlul activităților inspectoratului școlar, relații de comunicare, pregătire profesională etc.
Rezultatul evaluării se concretizează în acordarea calificativului, astfel: 100-90 de puncte: „Foarte bine” – menținere pe funcție, 89,99-80 de puncte: „Bine” – menținere pe funcție, 79,99-70 de puncte: „Satisfăcător” – monitorizare și reevaluare la un interval de 3-6 luni, sub 70 de puncte: „Nesatisfăcător” și încetarea contractului de management educațional.