Primăria municipiului Fălticeni, în colaborare cu Școala de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni și Inspectoratul pentru situații de Urgență Suceava, au organizat joi, 22 decembrie, ceremonii de depunere de coroane de flori în trei locații, cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, instituite prin Legea 425/2011.
Prima dată au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluției de pe strada 2 Grăniceri, la mormântul eroului Ion Bute din curtea Catedralei Ortodoxe pe stil vechi “Constantin și Elena” și la Cimitirul Oprișeni, unde este locul de odihnă al celui de-al doilea erou din Fălticeni căzut în Revoluție, Ionel Pascal. În ultimele două locații au avut loc și slujbe religioase în memoria celor doi eroi. Au fost prezenți primarul Cătălin Coman și viceprimarul Constantin Bulaicon, reprezentanți ai conducerii Inspectoratului Județean de Jandarmi, ai Școlii de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, ISU Bucovina – Detașamentul Fălticeni, dar și reprezentanții Asociației cadrelor militare în rezervă și retragere, ai veteranilor de război, ai Cultului eroilor, ai serviciilor publice deconcentrate, ai cultelor religioase, reprezentanți din învățământul preuniversitar, ai partidelor politice și ai societății civile.
După ce au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor Revoluției, la mormântul eroului Ion Bute, împușcat pe 24 decembrie 1989, în timp ce se afla în misiune în Arad, preotul paroh Sebastian Mogîrzan a oficiat o slujbă de pomenire urmată de depunere de coroane din partea Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și a Poliției Locale. Și la mormântul eroului Ionel Pascal, ucis în decembrie 1989 la Sfântu Gheorghe, a avut loc un ceremonial religios oficiat de preotul militar Cătălin Simion, după care s-au depus coroane de flori din partea Poliției Municipiului Fălticeni și a Detașamentului de Pompieri Fălticeni al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava.
De la ora 17,00, în Sala Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni, Trupa de teatru „Birlic” a prezentat spectacolul „In memoriam eroilor Revoluției Române”, spectacol care, pe lângă recitalurile de poezie și cântecele din perioada anilor ’90 cântate în Piața Universității, a inclus și piesele de teatru „Țara asta ține la tine, mă!”, „Crezi c-or să ne bată?” și „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, toate de Matei Vișniec, în regia lui Gheorghe Balint. La ora 19,00, în Piața „Nada Florilor” au fost lansate 1.104 lampioane personalizate cu numele fiecărui erou al Revoluției Române. Ambele manifestări au fost organizate de Asociația Fălticeni Cultural.
Asociația Cultul Eroilor, filiala Suceava, împreună cu Școala Cornu Luncii, biserica și administrația locală, a organizat comemorarea eroului Constantin Puiu Mihailovici, din comuna Cornu Luncii, un tânăr de 22 de ani care după terminarea școlii militare din Sibiu a fost repartizat la Ministerul Apărării Naționale, unde a căzut la datorie pentru apărarea libertății și integrității neamului.