Comandorul Cătălin Ungureanu, născut în orașul Salcea, conduce Unitatea Specială de Aviație Iași, structură specializată din subordinea Inspectoratului General de Aviație care asigură componenta aviatică în executarea misiunilor operative în sprijinul structurilor MAI sau cu caracter umanitar, independent sau în cooperare, în județele Iași, Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați și Brăila. El a fost numit pe această funcție de conducere în urma unui concurs.
Bun organizator, cu spirit de echipă, disciplinat, altruist, loial, suceveanul comandor Cătălin Ungureanu a reușit cu mult efort și determinare să ajungă în vârful piramidei, să conducă o unitate specială de aviație care se ocupă de întreaga zonă a Moldovei. Cătălin Ungureanu a terminat Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc în anul 1985, iar imediat după liceu a intrat la Școala de Ofițeri de Aviație – specialitatea naviganți, pe care a absolvit-o în 1989. După școala de ofițeri a urmat și Facultatea de Electrotehnică (Electric/Metrologie), la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Anul trecut, comandorul Cătălin Ungureanu a împlinit 30 de ani de activitate în cadrul aviației.