Intervenție

Scandal la Urgențele Spitalului Județean, între două grupuri de romi

Aproximativ 15 persoane de etnie romă din Șcheia s-au luat la ceartă, marți seara, în jurul orei 20.30, la recepția Unității de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Din informațiile noastre, romii fac parte din două tabere adverse, care în cursul serii s-au bătut la Șcheia, apoi au venit să-și îngrijească răniții la spital, unde au băgat spaima în pacienții din sala de așteptare și personalul medical.
Pentru că cele două tabere nu dădeau semne că s-ar potoli, cele circa 15 persoane continuând să se amenințe și să se înjure, spitalul a apelat la poliție și jandarmi pentru aplanarea conflictului și liniștirea scandalagiilor.Poliția a intervenit la fața locului cu o grupă de intervenție rapidă din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și, de asemenea, în sprijin a venit și o grupă de jandarmi. În scurt timp spiritele s-au liniștit, fără a degenera în alte violențe.
În urma bătăii de la Șcheia dintre cele două tabere, cinci persoane din ambele grupuri au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Scandal la Urgențele Spitalului Județean, între două grupuri de romi
Scandal la Urgențele Spitalului Județean, între două grupuri de romi
Scandal la Urgențele Spitalului Județean, între două grupuri de romi
Scandal la Urgențele Spitalului Județean, între două grupuri de romi

Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

Șoldan anunță că încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava au devenit secții clinice universitare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian