Decizie de CL

Despăgubiri bănești acordate de Primăria Suceava familiei afectate de căderea zidului unei clădiri vechi

Peretele prăbușit
Peretele prăbușit

Municipalitatea suceveană a decis acordarea unor despăgubiri de 7.338 de lei familiei a cărei casă a fost afectată de prăbușirea zidului unei locuințe sociale parțial dezafectată, aflată în proprietatea Primăriei Suceava.
Decizia a fost luată în ședința de Consiliu Local de joi, 24 noiembrie, beneficiari fiind proprietarii locuinței din strada 22 Decembrie, avariată sâmbăta trecută de prăbușirea peretelui lateral al casei din vecinătate.
În ziua respectivă, la clădirea alăturată locuinței sociale un bărbat realiza lucrări de izolare termică. Norocul a făcut ca el să fie plecat până la magazin, după țigări, în momentul prăbușirii zidului, pentru că schela pe care lucra a fost pusă la pământ de cărămizile căzute.
O bucată din schelă a și pătruns prin zidul locuinței, până într-o cameră a familiei Roibu.
Din fericire, singurele pagube produse de incident au fost cele materiale, cele trei familii care locuiau în clădirea municipalității fiind evacuate și primind la rândul lor noi locuințe – garsoniere pe strada Grigore Ureche, pe strada Muncii și pe Bujorilor.

Recomandări

Poveștile mai multor refugiați ucraineni care își reconstruiesc viața în Suceava, surprinse în fotografii de Salvați Copiii

Peste 1.100 de sesizări de violență în familie, din care aproape 800 confirmate, înregistrate anul trecut la Protecția Copilului Suceava

Peste 1.100 de sesizări de violență în familie, înregistrate anul trecut la Protecția Copilului Suceava