Circa 7.000 de angajați din învățământul sucevean așteaptăplata dobânzilor aferente drepturilor salariale din 2008-2011, suma totală pe care oamenii școlii trebuie să o recupereze ajungând la peste 33.300.000 de lei, asta însemnând circa 7.400.000 de euro.
Liderul Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, a transmis că împreună cu alte sindicate din țară, afiliate la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, continuă lupta pentru punerea în plată a sumelor ce reprezintă dobânzile stabilite de instanțele judecătorești.
„Suma aferentă județului Suceava este printre cele mai mari din țară. Vrem să obținem plata integrală a acestor dobânzi, nu putem accepta eșalonarea lor. Restanțele salariale le-am primit eșalonat, pe parcursul a cinci ani, iar acum cerem dobânda ce ni se cuvine. În Suceava sunt persoane care au procese câștigate și sentințe încă din 2014 pentru a primi aceștia bani”, a explicat Giani Leonte.
Acesta a menționat că miercuri, 16 noiembrie, delegația formată din liderii organizațiilor din județele Argeș, Bacău, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Mehedinți, Suceava, Vaslui și Vrancea s-au deplasat la București ca urmare a întârzierii punerii în aplicare a dispozițiilor trasate de vicepremierul Vasile Dâncu la întâlnirea din data de 18 octombrie, în vederea plății dobânzilor stabilite de instanțele judecătorești.
„A avut loc o întâlnire la sediul Ministerului Educației, iar din partea ministerului au participat George Ghelmez și Mihai Păunică. Ministerul Educației a centralizat sumele transmise de inspectoratele școlare și le-a înaintat către Ministerul Finanțelor Publice. În acest moment deblocarea situației e pe masa Ministerului Finanțelor Publice”, a mai transmis Leonte.
Proteste generate de nepunerea în plată a dobânzilor
În jur de 200 de oameni ai școlii vor picheta marți, 22 noiembrie, sediul Ministerului Finanțelor Publice, între orele 12.00 și 14.00, pentru a cere oficialilor de la București plata dobânzilor pe care angajații din educație le-au câștigat în instanță. Din județul Suceava, la manifestare va pleca o delegație de circa 10 persoane.
Totodată, liderii sindicali au înaintat o solicitare Ministerului Finanțelor Publice pentru o întâlnire a unei delegații a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ cu liderii ministerului pentru a discuta cuprinderea acestor sume în buget. Această întâlnire nu poate avea loc mai târziu de ziua de luni, 21 noiembrie 2016, conform președintelui ASIS.