Turneul județean de tenis de câmp „Cuza Open”, inițiat de Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, s-a clasat pe cea de-a doua poziție, la secțiunea Sport, în cadrul Galei Tineretului din România, organizată sub egida Ministerului Tineretului și Sportului.
Evenimentul a avut loc la finele săptămânii trecute, la Timișoara, organizatorii propunându-și să recunoască meritele tuturor celor implicați în proiecte și inițiative cu și pentru tineri din România.
Proiectul sucevean „Cuza Open” se adresează elevilor din județul Suceava, în 2016 consumându-se cea de-a VI-a ediție a turneului.
Competiția are loc în fiecare primăvară, în săptămâna „Școala altfel”. De menționat că turneul a fost desemnat în acest an, pentru a patra oară consecutiv, cea mai bună activitate sportivă din țară desfășurată în săptămâna „Școala altfel”. Jocurile s-au disputat pe terenul Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza” și la Complexul Sportiv Unirea.
Potrivit organizatorilor turneului, ”proiectul s-a adresat unui grup țintă format din elevi ai școlilor din orașul Suceava pentru care proiectul poate contribui la promovarea valorilor educației pentru sănătate, a egalității de șanse, precum și la dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare”. Aceștia au mai menționat că este semnificativă ponderea elevilor care provin dintr-un mediu defavorizat din punct de vedere economic pentru care proiectul poate contribui la o integrare socială mai bună.
La ediția 2016 a Galei Tineretului din România au fost înscrise în cadrul competiției 124 de proiecte implementate în perioada 2015-2016. În cadrul acestor proiecte au fost implicați 80.647 de tineri, iar valoarea totală a bugetului proiectelor se ridică la 11.055.757 de lei. Pentru fiecare din cele 10 secțiuni (antreprenoriat, cultură, includere socială, sănătate, voluntariat etc.) au fost selectați trei finaliști.
Juriul a fost format din reprezentanți ai societății civile, dar și ai unor instituții publice și ai mediului privat. Proiectele finaliste au o acoperire națională, implicând atât tineri din centre urbane mari, precum București, Cluj-Napoca sau Timișoara, cât și din mediul rural, precum comuna Izvoarele, din județul Prahova, sau Pietrari, din județul Vâlcea.