Mașinile înmatriculate în străinătate au devenit o țintă clară a polițiștilor, care în zilele de joi și vineri au derulat o amplă acțiune în trafic. A fost vizată în special zona de nord a județului Suceava, către granița cu Ucraina (Rădăuți, Vicovu de Sus, Sucevița, Marginea), și asta pentru că aici se folosesc frecvent mașini înmatriculate în străinătate care sunt implicate des în accidente grave soldate cu victime omenești, dar și în contrabanda cu țigări. Evident, în trafic au fost oprite și alte mașini, iar neregulile constatate s-au dovedit extrem de numeroase.
Pentru ca acțiunea să aibă o eficiență cât mai mare, polițiștii suceveni au fost sprijiniți de colegi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, dar și de la IPJ Botoșani, IPJ Bistrița-Năsăud, IPJ Iași și IPJ Neamț. De asemenea, pe traseu s-au aflat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și al Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava, precum și specialiști ai Registrului Auto Român Suceava.
În total, cei peste 100 de polițiști au verificat 1.190 de vehicule, din care 173 înmatriculate în alte state, respectiv 69 în Marea Britanie și 104 în Bulgaria, dar și din alte state.
Acțiunea nu avea cum să nu dea roade, iar acestea s-au materializat în 677 de sancțiuni contravenționale și s-au constatat șase infracțiuni la regimul rutier.
După cele două zile petrecute în trafic 16 autovehicule au fost indisponibilizate, din care 10 înmatriculate în alte țări, respectiv șase în Marea Britanie (toate pentru lipsă RCA) și patru în alte state (trei pentru lipsă RCA și unul pentru defecțiuni tehnice).
Cele mai multe sancțiuni s-au dat pentru viteză peste limita admisă și pentru neutilizarea centurii de siguranță, mai exact 268, respectiv 211 amenzi.
La finalul acțiunii 38 de șoferi au rămas fără permise conducere, 12 dintre ei pentru viteză excesivă și alți 15 pentru depășire neregulamentară și alți șapte pentru consum de alcool. De asemenea, au fost retrase 37 de certificate de înmatriculare, din care 16 pentru lipsa RCA și 21 pentru defecțiuni tehnice.
Cum se circulă pe șosele fără a se respecta legea
Unul dintre cazurile cu șoferi-problemă la volanul unor mașini înmatriculate în străinătate s-a înregistrat la Marginea. Este vorba de un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Sucevița, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie. Acesta nu avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Ca urmare, a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei și i s-au reținut certificatul și plăcuțele cu numere de înmatriculare.
Un alt șofer, în vârstă de 30 de ani, a fost prins tot la Marginea, în timp ce conducea un autoturism care nu era înmatriculat în circulație. Mai exact, autovehiculul era radiat din evidențele autorităților austriece.
Un autoturism înmatriculat în Marea Britanie a fost, de asemenea, „vedetă” la acțiunea polițiștilor. Era condus de un tânăr de 28 de ani, din Vicovu de Jos, dar mașina nu avea asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Șoferul a fost amendat cu 1.000 de lei și i s-au reținut certificatul și plăcuțele cu numere de înmatriculare.
De pe șosele nu au lipsit nici vitezomanii. De această dată, „victima” a fost o femeie de 30 de ani, din Vicovu de Jos, care mergea prin localitatea de baștină cu 110 km/h. Pe lângă amenda de 1.125 de lei, șoferița a rămas și fără permis de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.