La Ulma

Un tânăr a provocat un accident după ce s-a urcat băut la volan



Un tânăr de 23 de ani din Ulma care s-a urcat băut la volan a produs un accident în urma căruia un om a fost rănit, iar cele două mașini implicate au fost distruse. Accidentul a avut loc joi seara, în jurul orei 21.00, pe drumul județean DJ 209G din localitatea Nisipitu. În timp ce se afla la volanul unui autoturism marca Vauxhall Zafira înmatriculat în Marea Britanie și având volanul pe partea dreaptă, Tiberiu O. nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune față spate cu un autoturism marca Toyota Land Cruiser, care se afla staționat pe drum, în direcția sa de mers. În autoturismul staționat, pe scaunul din dreapta se afla un tânăr de 22 de ani, cetățean ucrainean, care în urma impactului a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Tânărul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul etilotest de un echipaj de poliție ajuns la locul accidentului, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge la spital, pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.



Recomandări