Austria

Participare a Facultății de Științe ale Educației la Conferința internațională pe tema cercetării și formării din domeniu

De la universitatea suceveană au participat conf. univ. dr. Otilia Clipa și lector univ. dr. Nadia Laura Seredenciuc
De la universitatea suceveană au participat conf. univ. dr. Otilia Clipa și lector univ. dr. Nadia Laura Seredenciuc

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a participat, în perioada 10 – 14 octombrie 2016, la cea de-a zecea ediție a Conferinței internaționale pe tema cercetării și a formării din domeniul Științelor Educației, organizată de University College of Teacher Education din Klagenfurt, Austria. La conferință au fost prezente colective de profesori de la universități din peste 15 țări europene, care au expus în sesiunile de comunicări rezultatele cercetărilor din domeniul educațional. De asemenea, profesorii de la universitățile europene au prezentat instituțiile din care provin, precum și posibilitățile de internaționalizare ale acestora. De la universitatea suceveană au participat conf. univ. dr. Otilia Clipa și lector univ. dr. Nadia Laura Seredenciuc, de la Facultatea de Științe ale Educației. Cele două cadre didactice au prezentat universitatea suceveană și oportunitățile multiple de colaborare prin contracte Erasmus+, proiecte de formare sau cercetare cu alte universități. De asemenea, lucrările științifice expuse au fost apreciate ca fiind foarte bine realizate și prezentate, temele propuse suscitând un mare interes din partea experților și a studenților prezenți. În cadrul întâlnirii au avut loc vizite la școli cu învățământ primar sau gimnazial, fapt ce a determinat reale dezbateri asupra realităților educaționale din sisteme diferite de învățământ.
Printre rezultatele acestor prezentări s-au numărat creionarea unor proiecte în domeniul educațional, semnarea unor noi contracte Erasmus+ cu alte universități europene din Spania, Germania, Cehia, Suedia, Norvegia sau Anglia și deschiderea posibilităților de comunicare pentru studenții Facultății de Științe ale Educației. Participarea la această conferință a permis inițierea unor discuții privind realizarea de parteneriate între studenții Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava și studenți ai altor universități europene.
Prezentarea regiunii Bucovina a avut loc prin intermediul materialelor puse la dispoziție de Centrul de Informare și Promovare Turistică din cadrul CJ Suceava.
„Ne exprimăm speranța că impactul social pe care îl pot avea relațiile de colaborare cu universitățile și facultățile europene care formează cadre didactice este unul foarte mare și că profesorii pot deveni adevărați vectori de promovare și dezvoltare pentru regiunea noastră”, au transmis reprezentanții USV.

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu