Distrugeri nejustificate

Cel mai modern teren de sport din Suceava, vandalizat la doar o lună de la inaugurare

Coșurile de baschet au fost distruse
Coșurile de baschet au fost distruse

Nesimțirea, prostia și teribilismul și-au pus deja amprenta pe cel mai modern teren de sport dat în folosință în municipiul Suceava, cu numai o lună în urmă.
Terenul de sport polivalent, cu suprafață elastică și nocturnă, de lângă Școala Gimnazială nr. 8, din cartierul George Enescu, a fost inaugurat odată cu începerea anului școlar, accesul fiind liber nu doar pentru locuitorii acestui cartier, ci și pentru cei din alte zone.
Numai că libertatea de utilizare a facilităților sportive puse la dispoziție a fost greșit interpretată de unii, care, în loc să se folosească de acestea și să le lase și altora, să se bucure de ele, au distrus tot ce le-a ieșit în cale.
Așa se face că nici unul din coșurile de baschet nu mai este funcțional, la unul fiind rupt inelul cu tot cu plasă, iar celălalt fiind îndoit, de nu mai poate fi utilizat.
Efortul distructiv al altora s-a concentrat pe scaunele tribunei, o parte din ele fiind arse, sparte, iar altele smulse cu totul.
Ca să pună capac la toate, camera video care ar fi trebuit să filmeze făptașii a fost îndoită, încât, chiar dacă este funcțională, prin ea se vede doar o mică zonă, de la baza stâlpului.
Nu poate fi ignorată nici mizeria din jur, peste tot fiind aruncate chiștoace, pachete de țigări și sticle de plastic, chiar de în imediata apropiere se află atât coșuri de gunoi, cât și buncărele care deservesc blocurile din jur.
„Acesta este primul teren de sport multifuncțional (fotbal, handbal, baschet, volei) cu suprafață de joc cauciucată dat în folosință. Este prevăzut cu nocturnă, supraveghere video, tribune și grup sanitar. Dacă nu știm să păstrăm ceea ce se face e păcat”, a spus viceprimarul Lucian Harșovschi, care și-a exprimat mâhnirea că asemenea acte de vandalism se produc cu ușurință, după ce s-a trudit din greu pentru ca populația să aibă acces la baze sportive moderne, pentru încurajarea activităților sportive.
Acces video pe terenul de sport
Pentru a veni în sprijinul celor care vor să vadă dacă terenul de sport este liber sau ce activități sportive se desfășoară acolo, sucevenii pot accesa direct de acasă, sau de pe mobil, camerele video montate pe terenul de sport.
„Avem o instalație de supraveghere formată din 3 camere video HDVCI – 2Mp și 1 DVR cu hard disk de 500Gb cu rezoluție full HD, montat în incinta școlii. Pentru a accesa camerele din Internet Explorer se merge la adresa 188.27.236.169 și se pune ca user: Teren, iar parolă 1234. Pentru smartphone se instaleaza vMEyeSuper și se poate accesa și a doua adresă: 188.27.236.169 Port: 34567 User: Teren, Password: 1234”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi, care speră ca oamenii ce văd petrecându-se fapte antisociale să raporteze imediat la Poliție sau la Poliția Locală.
Deocamdată, numai pe una din camere se vede terenul de sport, cealaltă filmând spre pământ, unde a fost îndreptată de cei care i-au îndoit suportul.

Camera video de supraveghere a fost îndoită, încât filmează doar în pământ

Scaunele din tribună au fost arse, sparte sau chiar smulse complet
Scaunele din tribună au fost arse, sparte sau chiar smulse complet
Cel mai modern teren de sport din Suceava, vandalizat la doar o lună de la inaugurare
Cel mai modern teren de sport din Suceava, vandalizat la doar o lună de la inaugurare
Coșurile de baschet au fost distruse
Coșurile de baschet au fost distruse

Recomandări

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro