307 cadre didactice din județ care aspiră la un post de director sau director adjunct într-una din unitățile școlare din județ intră în focul examenelor. Concursul pentru ocuparea funcției de director și director adjunct debutează astăzi cu proba scrisă, testarea având loc la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, începând cu ora 10.00. Candidații au la dispoziție două ore pentru a rezolva cerințele testului grilă, cu subiecte elaborate de minister. „Vor fi evaluate aptitudinile cognitive și compețentele manageriale ale candidaților, ambele cu o pondere de 50%”, potrivit oficialilor din minister.
Tezele vor fi corectate tot în decursul zilei de astăzi, după ora 12.30, de către membrii comisiilor de examen, astfel că până la finele zilei fiecare candidat va ști punctajul pe care l-a obținut.
În județul Suceava, din cei 307 candidați, 230 vizează funcția de director, iar restul de 77 vor un post de director adjunct. Pentru 27 de școli din județ nu figurează nici un candidat pentru postul de director, iar pentru opt posturi de director adjunct nu și-a arătat nimeni interesul.
Într-o primă fază, 309 cadre didactice din județ și-au depus dosarul de înscriere, însă 17 candidați nu au fost validați, neîndeplinind condițiile de înscriere. Ulterior, aceștia au avut permisiunea de a-și completa dosarele incomplete, 15 dintre ei fiind validați pentru concurs.
Lista completă a candidaților înscriși poate fi consultată pe pagina online a Inspectoratului Școlar Suceava.
Săli cu sisteme audio-video și câte patru supraveghetori în fiecare sală
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Suceava, sălile de concurs vor fi dotate cu echipamente de supraveghere audio – video. De asemenea, în fiecare sală de concurs se asigură supravegherea de către trei supraveghetori și un responsabil de sală.
În perioada 17 octombrie – 17 noiembrie sunt programate interviul și evaluarea CV-ului. În cadrul interviului vor fi analizate scrisoarea de intenție, oferta managerială și planul pentru un an de zile, durata interviului fiind de 30 de minute.
Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declarați „admiși” candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă și din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs au un punctaj total de cel puțin 105 puncte.
Afișarea rezultatelor concursului este programată în data de 18 noiembrie, fiind urmată de o perioadă de depunere a contestațiilor: 21-23 noiembrie. Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016.
Concurs marcat de controverse și speculații
Proba de astăzi vine după opt ani de la organizarea ultimului concurs pentru funcția de director, interval în care posturile de conducere au fost ocupate doar prin delegare, în funcție de interesele politice.
Deși așteptat, concursul a fost privit cu suspiciune încă de la început, în special din prisma faptului că ar fi organizat „pe repede înainte”, într-o perioadă foarte aglomerată. Mai mult, sindicatele din educație au solicitat în repetate rânduri amânarea concursului, invocând nereguli la înscrierea candidaților pe platforma electronică pusă la dispoziție de ministrul Educației. Sindicaliștii arată că acest concurs este viciat, urmând să se compromită ideea de la care s-a plecat în organizarea acestuia, și anume de a profesionaliza funcția de director și de a crea stabilitate pe funcții.