Sucevenii cu venituri mici pot beneficia de o reducere substanțială a costurilor de încălzire a locuințelor, dacă depun cereri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire.
Pentru a veni în sprijinul acestora, Primăria Suceava a tipărit 4.000 de cereri tip pentru acordarea ajutoarelor de încălzire, care au fost distribuite în cursul zilei de marți asociațiilor de proprietari, care, la rândul lor, le pun la dispoziție celor interesați de această facilitate, acordată de la bugetul de stat.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, i-a rugat pe reprezentanții asociațiilor de proprietari să anunțe la toate blocurile pe care le gestionează că pun la dispoziție aceste cereri pentru ajutoarelor de încălzire, care pot fi procurate și de la cele două sedii ale municipalității sucevene, din Areni și din Burdujeni.
Condițiile de acordare a ajutoarelor de încălzire au fost explicate pe scurt de șefa Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan, care an de an a gestionat foarte bine această activitate:
„În cazul ajutoarelor pentru energie termică se pleacă de la o compensare de 90% pentru familii sau chiar 100% pentru persoanele singure, în cazul celor care realizează un venit de până la 155 de lei pe membru de familie, și se ajunge la 5% pentru familii sau 10% compensare pentru persoanele singure, în cazul celor care realizează un venit de maximum 786 de lei, respectiv 1.082 de lei, la persoane singure. Veniturile rămân principala condiție de acordare a ajutoarelor de încălzire, dar se iau în calcul și o serie de bunuri prevăzute în lista celor care pot duce la excluderea de la plata ajutoarelor de încălzire, precum a doua locuință, autoturism cu o vechime mai mică de 10 ani sau suprafețe mai mari de teren, intravilan sau extravilan”.
Pentru ca sucevenii să beneficieze de ajutoarele de încălzire a locuințelor, cererile completate trebuie aduse la sediul de primărie din Burdujeni până pe 19 noiembrie, aceasta fiind ultima zi în care pot fi înregistrate și soluționate, astfel încât solicitanții să beneficieze de finanțare la plata căldurii pentru întreg sezonul rece, adică noiembrie 2016 – martie 2017.
Cererile primite după data de 19 noiembrie vor fi puse la plata ajutorului de încălzire începând din decembrie, adică se pierde subvenția pe o lună de zile.
La acordarea ajutoarelor de încălzire a locuințelor se iau în considerare toate veniturile nete, cu excepția alocațiilor copiilor, a ajutorului social, a alocației de susținere a familiei, a burselor „Bani de liceu” și a celor de boală pentru copii.
Aceste venituri trebuie trecute în cerere, dar se exclud la calcul.
Sprijin financiar
4.000 de cereri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire, distribuite de Primăria Suceava, prin asociațiile de proprietari
