Vernisaj și premiere

Proiectul educațional „Muzeul de Științele Naturii în imaginația copiilor”, la final



Muzeul Bucovinei organizează luni, 10 octombrie, de la ora 13:00, la Muzeul de Științele Naturii, vernisajul expoziției temporare și premierea celor mai reușite machete realizate în cadrul proiectului educațional „Muzeul de Științele Naturii în imaginația copiilor”. Preșcolarii și elevii din unități de învățământ din județul Suceava au fost invitați, pe parcursul vacanței de vară, să viziteze Muzeul de Științele Naturii și apoi să realizeze machete în care să redea aspecte din expozițiile permanente ale acestuia sau viziuni asupra a ceea ce își imaginează ei că ar putea să vadă într-un muzeu de științe ale naturii. S-au înscris la proiectul educațional elevi din mai multe școli sucevene: Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 11 Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Putna, Școala Gimnazială Dărmănești, care au intrat în concurs cu 42 de machete ce oferă în detalii minuțioase perspectiva pe care și-o închipuie copiii asupra unui muzeu ideal de științe ale naturii.
Îmbogățirea cunoștințelor despre patrimoniul cultural deținut de Muzeul de Științele Naturii
Șef birou Educație, Marketing și Comunicare în cadrul Muzeului Bucovinei, Iuliana Roșca, a spus că „datorită sponsorului principal, SC Lidana Com SRL, și donațiilor făcute de silvicultori suceveni și de Uniunea Polonezilor din România, cele mai bune creații, în urma jurizării, vor fi premiate, pentru toți ceilalți participanți fiind pregătite diplome de participare și multe alte surprize”. Prin activitățile sale, proiectul educațional inițiat de Muzeul Bucovinei urmărește îmbogățirea cunoștințelor despre patrimoniul cultural deținut de Muzeul de Științele Naturii și stimularea interacțiunii pe linie educațională între muzee și școli.
„Îi invităm pe cei mici și pe cei mari să viziteze, în perioada 10-25 octombrie, expoziția temporară de machete, unde au posibilitatea să admire, în miniatură, animale sălbatice și domestice, păsări, pești, floră și faună din toată România, dar și animale exotice, toate realizate cu migală de copii, școlari și preșcolari, de la școlile și grădinițele din județul Suceava”, a completat Iuliana Roșca.



Recomandări

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava
Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava