„Pleacă”, „Așa și?”, „Fă-mi cu mâna” au strigat și au cântat mii de tineri, luni seara, în Parcul Universității, din municipiul Suceava, unde a avut loc concertul trupei Vunk, una dintre cele mai îndrăgite formații muzicale din România.
Acesta a fost cadoul de început de an universitar, pregătit de Universitatea “Ștefan cel Mare”, celor peste 9.100 de studenți, din care 3.200 de „boboci”.
Concertul trupei Vunk, la care intrarea este liberă, a avut loc de la ora 19.00, pe esplanada din fața corpului A, din strada Universității, numărul celor dornici să se distreze alături de ei, pe ritmuri rock, depășind așteptările organizatorilor, mai ales că vremea era destul de capricioasă, iar spațiul disponibil, destul de restrâns.
În deschidere a cântat trupa Univercity a studenților din Universitatea “Ștefan cel Mare”, iar după Vunk petrecerea a continuat alături de Aykad.
Echipa Radio USV, coordonată de Iulia Sîrghi, a fost prezentă la spectacol, a făcut poze și transmisie live pe Facebook, ba chiar a obținut și un interviu în exclusivitate, despre planurile de viitor ale trupei Vunk.
„Pregătim trilogia Enigma, o serie de concerte, din care unul are loc în această toamnă, pe 15 octombrie, unul în decembrie și altul în primăvara viitoare, la Sala Polivalentă. Primul concert se numește «Dă-o mai departe!», al doilea «Loial» și al treilea «Secretul tău». Este o trilogie, un concept diferit față de ceea ce am făcut până acum, iar detalii vor fi oferite pe pagina de FB a trupei Vunk”, a spus Cornel Ilie, solistul trupei, pentru Radio USV.
Mesajul Vunk către ascultătorii USV a fost să aprecieze cât mai mult muzica în limba română și artiștii din țară, indiferent de genul de muzică pe care îl promovează.