Ajutor

Solidaritate față de bătrânii de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Boroaia

Darurile au fost aduse de o parte din preoții parohi participanți la acest proiect de caritate
Darurile au fost aduse de o parte din preoții parohi participanți la acest proiect de caritate

Protoieria Fălticeni a derulat joi, 29 septembrie, la Căminul de bătrâni de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din comuna Boroaia, o activitate de întrajutorare a aproapelui. Așa cum ne-a spus preacucernicul părinte protoiereu Adrian Dulgheriu, credința și iubirea față de Dumnezeu se manifestă în compasiune și solidaritate față de semeni și devine comuniune de viață cu Dumnezeu și cu oamenii, motiv pentru care în instituția pe care o conduce filantropia socială a devenit o prioritate prin organizarea de colecte pentru a-i ajuta pe cei săraci, pe văduve, pe orfani și bătrâni, toate aceste acte fiind rezultatul slujirii sociale a aproapelui inspirate din Evanghelie și Liturghie.
Acțiunea desfășurată săptămâna trecută, la inițiativa Protoieriei Fălticeni, a avut binecuvantarea Înaltpreasfintului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, având colaboratori Ocolul Silvic „Silva Bucovina”, reprezentant de ing. Rareș Hrestic și parohiile: Budeni (pr. Cezar Nesvadba); Probota (pr. Neculai Romilă); Dolheștii Mari (pr. Viorel Vrabie); Rotunda (pr. Mihai Ursuleasa); Parohia Sfântul Nicolae (pr. Doru Rustie); Roșcani (pr. George Balmuș); Dolhestii Mici (pr. Valentin Neculaesei); „Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina” Rădășeni (pr. Constantin Rotar și pr. Georgian Rotar); „Sfinții Apostoli” din Rădașeni (pr. Constantin Aioanei și pr. Petru Irimescu); Bogdănești (pr. Marcel Ursutu); Boroaia I (pr. Silviu Maxim); Boroaia II (pr. Ciprian Meștereanu); Giulești (pr. Fănică Chetroi); Uncești (pr. Florin Grigorescu); Slatina (pr. Pavel Suditu); Forăști (pr. Florin Sava) și Gulia (pr. Lucian Tataru).
Darurile pentru căminul de bătrâni de la Boroaia au constat în lucruri necesare pentru buna desfășurare a activității. S-au cumpărat veselă, pahare, oale și robot pentru cantină, medicamente pentru cabinetul medical și lenjerii de pat, conform listei de prioritati date de starețul Alexie Ichim. Darurile au fost aduse de o parte din preoții parohi participanți la acest proiect de caritate, la căminul social ce adăpostește 18 bătrâni, bolnavi și neputincioși, unii dintre aceștia imobilizați la pat, necesitând îngrijiri speciale.
Părintele stareț Alexie Ichim a mulțumit preoților parohi pentru darurile primite, dar mai ales pentru faptul că a primit ceea ce era foarte necesar pentru acești bătrâni, și că sărbătoarea hramului mănăstirii a început încă din acea zi.
„Într-adevar simțim mila și ocrotirea Preasfintei Maici a Domnului nostru Iisus Hristos. Pe lângă darurile făcute s-a realizat și o apropiere de bunicii care își petrec viața la acest cămin”, a subliniat părintele stareț Alexie Ichim.
Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a spus că nu a făcut altceva decât să îndrepte atenția preoților către acest așezământ social și că această activitate filantropică a devenit obișnuință în cadrul Protoieriei Fălticeni.
„Dorința de a sprijini instituțiile sociale și persoanele aflate în dificultate este din ce în ce mai puternică. Noi, preoții, încercăm să devenim mâinile iubirii milostive a lui Hristos Mântuitorul oriunde semenii noștri au nevoie și de iubirea noastră, și de ajutorul nostru. Sperăm că binele pe care l-am facut alții îl vor lua ca exemplu și vor veni măcar din curiozitate să viziteze această mănăstire și acest cămin de bătrâni, pentru a înțelege mai bine situația de aici”, a precizat părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.

Recomandări

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Domnească Milișăuți „Sfântul Mucenic Procopie” și-a sărbătorit cel dintâi hram de la reînființare

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Despre izvorul nesecat al iubirii lui Hristos, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava în Duminica a V-a după Învierea Domnului