Dosar penal

Un șofer băut a devenit agresiv cu polițiștii, după ce a comis un accident

Un șofer în vârstă de 41 de ani a fost încătușat, după ce a intrat cu mașina într-o poartă și a devenit agresiv cu polițiștii sosiți la fața locului pentru investigații. El a refuzat să sufle în aparatul etilotest, iar la spital s-a împotrivit recoltării celei de-a doua probe de sânge solicitate.
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce polițiștii Secției de Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați despre un accident produs la intrarea în Dărmănești, pe DJ 209D. La fața locului a fost identificat un autoturism marca Dacia Logan de culoare albastră, izbit de poarta ornamentală situată la intrarea în comuna Dărmănești. În momentul în care i-a văzut pe polițiști, cel aflat la volanul autoturismului care a provocat accidentul a devenit agresiv, nevrând să se legitimeze, polițiștii fiind nevoiți să-l încătușeze pe bărbat. În urma verificării s-a constatat că acesta se numește Adrian A., de 41 de ani, din comuna Calafindești, el recunoscând că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. La încercarea polițiștilor de a-l testa cu aparatul etilotest, bărbatul a refuzat, solicitând polițiștilor să-i fie recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. La spital, personalul sanitar a reușit să-i recolteze o singură probă de sânge, deoarece pe a doua a refuzat-o. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Recomandări

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile