Alexandria Librării a donat prima tranșă de rechizite către Salvați Copiii – filiala Suceava, în cadrul Campaniei „Cumperi tu, primesc și ei!”. Anul acesta, după cum a spus Cezar Căilean, director marketing Alexandria Librării, „am ales ca prima donație făcută de Alexandria Librării să fie sub formă de ghiozdane complet echipate pentru copii de clasele primare. Produse în valoare de aproximativ 13.000 de lei au ajuns la filiala de la Suceava a Salvați Copiii ca, de aici, să fie distribuite copiilor cărora li se adresează campania noastră”. Cezar Căilean le mulțumește tuturor românilor care au făcut cumpărături pentru începutul de an școlar din oricare dintre cele 30 de librării Alexandria, aflate în 12 județe din țară. Campania ”Cumperi tu, primesc și ei!” continuă până pe 30 septembrie, dată până la care clienții Alexandria Librării devin parteneri în lupta împotriva abandonului școlar. „Oricine va pregăti ghiozdanele propriilor copii alături de noi și va face orice achiziție din Alexandria Librării îi va sprijini și pe copiii nevoiași, pentru că 1% din valoarea cumpărăturilor din luna septembrie se transformă în donații sub formă de rechizite către Organizația Salvați Copiii”, a explicat Cezar Căilean. Fiecare persoană poate face un gest concret de încurajare a educației, iar Alexandria Librării va mai face o donație de rechizite, donație care să completeze necesitățile deja acoperite cu prima tranșă. Reducerea abandonului școlar și a procentajului mare de analfabetism în rândul copiilor din România sunt, pentru prima dată, posibile cu un simplu gest pe care îl pot face atât de mulți oameni: „Cumperi tu, primesc și ei!”. La acțiunea de donare a primei tranșe de rechizite către Salvați Copiii – filiala Suceava, în cadrul Campaniei „Cumperi tu, primesc și ei!”, au participat Cezar Căilean, director marketing Alexandria Librării, Lena Ailincă, asistent social Salvați Copiii – filiala Suceava, Victor Coțofrei, voluntar Salvați Copiii – filiala Suceava, Alex Hașovschi, voluntar Salvați Copiii – filiala Suceava. Proiectul este susținut de: Shopping City Suceava, Impact FM, Viva FM. Radio AS, Televiziunea Intermedia Suceava, TV PLUS Suceava, Bucovina TV, Monitorul de Suceava, Crai Nou Suceava, News Bucovina, OrasulSuceava.ro, Clement Media, Zile și Nopți.
Campanie
Alexandria Librării a donat prima tranșă de rechizite către Salvați Copiii – filiala Suceava
