Au schimbat destinul unei fetiţe abandonate de mama naturală la doar câteva luni după naştere

O familie de suceveni a schimbat acum trei ani destinul unei fetiţe abandonate de mama naturală la vârsta de două luni şi jumătate, copil încredinţat apoi de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava unui asistent maternal profesionist. La vârsta de un an şi patru luni, fetiţa „şi-a ales” noua familie, i-a ales pe Daniela Mariana şi Daniel Cristinel Valter. Aceştia şi-au dorit să adopte un copil, pentru că au simţit că pot să iubească, să dăruiască, să facă fericit un copil. Fiecare poveste a unui copil adoptat este încărcată de emoţie. Emoţie transmisă de copilul abandonat care tânjeşte după dragoste necondiţionată, după o familie, emoţie transmisă de oamenii care îşi doresc un copil şi fac primii paşi spre a deveni părinţi în adevăratul sens al cuvântului.

Trei suflete nedespărţite

Daniela Mariana Valter, în vârstă de 44 de ani, consilier juridic la Instituţia Prefectului - judeţul Suceavaşi Daniel Cristinel Valter, în vârstă de 47 de ani, locotenent colonel în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, îşi amintesc cu drag de anul  2013, când pentru prima dată şi-au strâns în braţe minunea de fetiţă, blondă cu ochi albaştri, copil care avea pe atunci un an şi patru luni şi locuia undeva la ţară, în casa unui asistent maternal profesionist. „Îngerul” din viaţa lor se numeşte Sabina Daniela Valter şi are acum aproape patru ani şi opt luni. Toată viaţa celor doi suceveni gravitează în jurul Sabinei. Ea este minunea care îi face să râdă, să se bucure, să se îngrijoreze, atunci când este bolnăvioară, dar şi să se lumineze, atunci când le spune că-i iubeşte. Trei suflete nedespărţite, o familie ale cărei priorităţi s-au schimbat radical în ultimii ani, odată cu venirea Sabinei în viaţa lor.

Inspiraţi de o poveste citită în cotidianul "Monitorul de Suceava"

Totul are un început. Pentru familia Valter începutul a însemnat o poveste de succes pe care Daniela Valter a citit-o în paginile "Monitorului de Suceava", unde era prezentat cazul unei fetiţe abandonate de mamă pe scările unei biserici, copil care a fost adoptat de o familie care îşi dorea foarte mult să aibă copii. Daniela i-a povestit soţului despre subiectul pe care l-a citit în paginile cotidianului "Monitorul de Suceava", iar acesta i-a spus fără nici o reţinere: „Interesează-te şi tu. Vezi ce acte ne-ar trebui”. „Noi ne doream mult un copil. Mereu ne puneam întrebarea: pentru ce muncim? Noi suntem singuri la părinţi. După ce nu vom mai fi, vor veni neamurile să se războiască pe munca noastră? De ce?”, ne-a povestit Daniela Valter. A doua zi după ce a avut discuţia cu soţul ei, Daniela a luat legătura cu reprezentanţii Protecţiei Copilului Suceava – Serviciul de adopţii şi post adopţii, respectiv cu consilierul juridic Gabriela Prundel, şefa acestui serviciu. I s-a spus că în câteva zile încep cursurile pentru dobândirea abilităților de părinte adoptiv, şi dacă sunt foarte siguri că vor să adopte un copil, pot să se înscrie. Fără să ezite, răspunsul femeii a fost afirmativ şi astfel a început drumul spre inima Sabinei Daniela, fetiţa adoptată de familia Valter. „Ne-am înscris la cursuri în luna martie şi am luat în serios toată pregătirea de acolo. Era  primul pas... Dumnezeu a făcut ca pe 14 iunie să avem definitiv copilul acasă, după ce am cunoscut-o pe Sabina Daniela pe la jumătatea lunii mai”, ne-a povestit Daniela.

„ Mi-a plăcut copilul”

Soţii Valter îşi amintesc cu umor că fiecare îşi dorea altceva: Daniela îşi dorea un băiat, Cristi îşi dorea o fetiţă, aşa că în cerere au bifat „indiferent de sex”. Dumnezeu a hotărât să fie fată. Specialiştii Protecţiei Copilului le-au explicat părinţilor că nu ei aleg copilul, ci copilul îi alege pe ei. A urmat perioada de aşteptare. Aşteptarea unui telefon. Nu a durat mult timp şi familia Valter a fost invitată la sediul Protecţiei Copilului, pentru a vedea o fotografie... Au fost surprinşi că pe fetiţa din fotografie o chema Daniela. Au aflat că este un copil sănătos, o fetiţă cu personalitate, blondă cu ochi albaştri, crescută de un asistent maternal. „Când soţul meu a auzit că e blondă cu ochi albaştri s-a ridicat de pe scaun şi nu a dorit să mai discutăm. Noi suntem şateni cu ochi căprui. A fost o reacţie de moment, pentru că el a avut rolul determinant în adopţia fetiţei. A doua zi am cerut să vedem fetiţa”, îşi aminteşte Daniela Valter.  Dacă Daniela s-a împrietenit din prima cu „păpuşa” blondă cu ochi albaştri, pentru soţul ei a fost mai anevoios. „Fetiţa plângea când mă vedea. Nu era obişnuită cu parte masculină. Poate asta m-a ambiţionat. Cum, eu nu pot? Mi-a plăcut copilul. Nu când am văzut fotografia, care nu mi-a spus nimic, ci atunci când am văzut-o prima dată. Lucrurile au început să meargă de la sine, uşor, uşor. Atunci am spus: aşa a vrut Dumnezeu. Trebuia să facem pasul acesta”, ne-a povestit tatăl Sabinei.

Frică, temeri, şovăială

Deşi prima vizită trebuia să dureze o jumătate de oră, a durat două ore. „Ţin minte că psihologul mi-a spus să-i dau să mănânce o banană şi pe soţul meu l-a pus să imortalizeze momentul cu aparatul foto. După ce a mai crescut, când i-am arătat fotografia, Sabina mi-a spus: <Mama, eu eram mică şi tu mi-ai dat să mănânc o banană>. Acel moment a rămasbine întipăritîn mintea ei. Era prima noastră întâlnire”, ne-a povestit femeia.Mult timp după aceea, Daniela nu a putut să-şi definească ce a simţit atunci când a strâns-o în braţe pentru prima dată pe Sabina, când i-a dat să mănânce, când s-au plimbat împreună. „Nu ştiam dacă vreau sau dacă nu vreau ca acel copil să fie al meu pentru totdeauna. Era şi frică, aveam şi temeri, emoţii. La acel moment nu ştiam ce vreau, iar după prima vizită trebuia să dăm un răspuns, dacă dorim să revedem copilul. Mă reţinea faptul că plângea când îl vedea pe soţul meu. Cu toate acestea, când ne-am întors acasă, după prima vizită, Cristi mi-a zis: <Îmi place acest copil. Îl vreau>”, a adăugat Daniela. A urmat şi momentul mult dorit, când au luat-o pe Sabina la ei acasă, la un sfârşit de săptămână. Aveau pregătită camera ei, îi cumpăraseră multe jucării, hăinuţe, dar copilul părea stingher. Au mers apoi, împreună, la părinţii lui Cristinel Valter, care stau la curte, moment în care s-a văzut bucuria din ochii Sabinei. După ce crescuse o perioadă la curte, la asistentul maternal, era normal ca micuţa să se acomodeze mai greu în apartamentul familiei Valter. La curte s-a simţit în largul ei.

La trei ani de la căsătorie, cel mai frumos dar

În ziua în care soţii Valter împlineau trei ani de căsătorie, Protecţia Copilului le dădea vestea cea bună că, după ce au analizat cererea lor, au ajuns la concluzia că, dacă îşi doresc, o pot lua pe Sabina definitiv acasă. „A fost cel mai frumos dar. După ce am adus-o acasă pe Sabina, a început experienţa noastră ca părinţi. Lui tati i-a spus tati din prima. Mie îmi spunea Dana. A spus mama în ziua în când am adus acasă certificatul de naştere, adică pe 23 decembrie, şi tot atunci a început să vorbească. Parcă a ştiut. A început epopeea. Nu a fost uşor, dar a trecut”, ne-a spus Daniela, completând că „Sabina, simt eu acum, face parte din familia nostră parcă dintotdeauna. Oricând aş lua-o de la capăt, după ce am trăit această experienţă, chiar dacă ar fi şi mai greu. Pentru noi nu a fost aşa greu. Ea a fost declarată adoptabilă la momentul potrivit pentru noi. Așa a vrut Dumnezeu. Am făcut o slujbă de mulţumire pentru Sabina, masă mare, prieteni, familie, să ne lăudăm cu ea, s-o arătăm lumii întregi”. Colegii de serviciu ai lui Cristinel au fost emoţionaţi când au auzit că a adoptat un copil. Bucuroşi, aceştia au dorit o cunoască pe Sabina.

Sabina, nume inspirat din „răpirea sabinelor”

Se spune că „fetele-s cu taţii”, adică sunt foarte ataşate de taţii lor. Este şi cazul Sabinei. „Avem secretele noastre. Mi-am luat concediu să petrecem mai mult timp împreună. Copilul va fi mereu pe primul loc. Aş face orice pentru Sabina. Dacă nu aş risca pentru ea, să-i fie bine, mi-aş reproşa acest lucru”, ne-a povestit Cristinel Valter, care, pe scurt, ne-a spus şi de ce a ales să-i mai adauge un nume fetiţei. Pe lângă cel de botez, Daniela, tatăl ei şi-a dorit să o cheme şi Sabina. S-a inspirat din răpirea sabinelor, când romanii intrau în cetate cu fetele furate. Fetele au plâns la început, crezând că vor fi roabe, dar când au văzut că romanii le ofereau cadouri şi se purtau frumos cu ele, şi-au schimbat părerea. Aceasta ar fi pe scurt legenda de la care a plecat Cristinel Valter atunci când a ales să o numească pe fiica sa şi Sabina. Şi micuţa a plâns când l-a văzut prima dată, dar după ce a simţit că este iubită şi i se oferă tot ce îşi dorește a rămas cu drag în casa familiei Valter.

Lobby pentru adopţie

Îndemnul celor doi părinţi pentru alte persoane care vor să adopte un copil este să o facă cât mai repede, pentru că nu este atât de greu pe cât pare. Să nu amâne momentul. „La Protecţia Copilului Suceava pot găsi ajutor, sunt încurajaţi, primesc tot sprijinul de care au nevoie încă doi ani după ce adoptă un copil. Dacă vrei să adopţi o copil, trebuie să te gândeşti la acest lucru ca la o mare împlinire, o mare bucurie. Un copil îţi va umple casa şi viaţa de fericire, dar trebuie să te gândeşti şi la faptul că vei avea nopţi nedormite, copilul va plânge, poate să se îmbolnăvească şi trebuie să alergi cu el la spital. Satisfacţia o vei avea când va fi mare şi vei vedea ce a ieşit din el. Când vrei să adopţi un copil, trebuie să iei în calcul căs-a dus cu liniştea şi confortul tău. Copilul este cel mai important. Copilul nu este o geantă, un pantof pe care îl alegi şi care, după un anumit timp, nu-ţi maifoloseşte şi îl daideoparte. Copilul are nevoie de părinţi toată viaţa”, a spus Daniela Valter, care este dispusă, împreună cu soţul ei, să stea de vorbă şi cu alte cupluri care şi-ar dori să adopte un copil, dar au temeri şi nu pot să se decidă.