Fonduri

Mihăiță Negură a semnat contractul de patru milioane de euro pentru terminarea pârtiei de schi de pe Rarău

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură
Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat ieri contractul de finanțare pentru finalizarea primului tronson al pârtiei de schi de pe masivul Rarău. Contractul a fost semnat între Autoritatea Națională pentru Turism și Primăria Câmpulung Moldovenesc, valoarea finanțării fiind de patru milioane de euro. Lucrările la această investiție au fost oprite în anul 2012, din cauza lipsei finanțării. Lucrările la pârtia de pe Rarău au fost începute în anul 2009 prin programul „Schi în România”, având finanțare prin fostul Minister al Turismului.
După semnarea contractului, Mihăiță Negură a spus că în cursul zilei de astăzi va emite ordinul de începere a lucrărilor și autorizația de construire, astfel încât lucrările ar putea să reînceapă în cursul zilei de joi. Negură a explicat că autorizația de construire va fi emisă pentru firma Instcomp, această companie având subcontractate lucrări către firma câmpulungeană Maghebo. Primarul din Câmpulung Moldovenesc a adăugat că dacă vremea va fi favorabilă, firmele care realizează lucrările au capacitatea să finalizeze această investiție până la finalul anului. „Iată că după patru ani de zile în care s-au făcut mai multe cereri și întâlniri cu foștii guvernanți, astăzi, prin demersurile făcute de Primăria Câmpulung Moldovenesc și de Consiliul Județean Suceava, prin președintele Gheorghe Flutur, s-a reușit finanțarea acestei importante investiții. Este o investiție așteptată de patru ani de zile de câmpulungeni, dar nu numai. Primul tronson de al pârtiei de schi de pe Rarău va aduce venituri importante la bugetul local și de stat, dar cel mai important este că iubitorii sporturilor de iarnă din întreaga țară vor avea la dispoziție una dintre cele mai performante pârtii de schi din România”, a declarat Mihăiță Negură. El a arătat că pârtia de schi este construită pe versantul de Nord al masivului Rarău, are o diferență de nivel de 600 de metri și a fost proiectată atât pentru schiorii profesioniști, cât și pentru cei amatori.
Primăria începe demersurile pentru obținerea avizelor necesare construirii celui de-al doilea tronson al pârtiei
Lucrările la primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău sunt finalizate în proporție de 80%. Mihăiță Negură a spus că la pârtia de schi mai sunt de realizat lucrările de profilare a terenului într-o zonă afectată de alunecări, pe o lungime de 140 de metri, bazinul de acumulare a apei pentru tunurile de zăpadă, cu o capacitate de peste 9.000 de metri cubi, parcările de la baza pârtiei, clădirea administrativă, zidurile de sprijin. De asemenea, urmează să fie achiziționate tunurile de zăpadă, aparatul pentru bilete și ratracul, utilajul pentru nivelarea pârtiei.
Mihăiță Negură a subliniat faptul că următorul pas pe care Primăria Câmpulung Moldovenesc îl va face este obținerea tuturor avizelor pentru începerea lucrărilor la cel de-al doilea tronson al pârtiei, în lungime de 1,6 kilometri. „Valoarea celui de-al doilea tronson este de șase milioane de euro, iar odată realizat vom pune în valoare întreg masivul Rarău”, a precizat Mihăiță Negură.
Până în prezent, pentru primul tronson al pârtiei s-a cheltuit o sumă de 10 milioane de euro. Întregul proiect de pe masivul Rarău presupune construcția unei pârtii de schi din două tronsoane. Primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău va avea o lungime de 2,8 kilometri și o lățime care variază de la 30 de metri, în zona de plecare, la 80 de metri, în zona sosirii. Panta medie a acestui tronson este de 16,6%, fiind o pârtie de categorie ușoară spre medie. Al doilea tronson va avea o lungime de aproape 1,6 kilometri, o pantă medie de 21,5% și lățimea medie de 35,2 metri.

Primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău
Primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău
Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură
Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură

Recomandări

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Primarul Bogdan Loghin a semnat un contract de 4,27 milioane de euro pentru extinderea rețelei de apă și canal în Rădăuți

Rețeaua de apă și canalizare din Rădăuți se va extinde printr-un proiect de peste 4 milioane de euro

Reteaua de apă și canalizare din Rădăuți se va extinde printr-un proiect de peste 4 milioane de euro
Reteaua de apă și canalizare din Rădăuți se va extinde printr-un proiect de peste 4 milioane de euro

Pârtiile de schi din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Cârlibaba au fost închise în urma condițiilor meteo nefavorabile

Pârtiile de schi din județ au fost închise temporar după temperaturile crescute și ploile din ultimele zile
Pârtiile de schi din județ au fost închise temporar după temperaturile crescute și ploile din ultimele zile