Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a finalizat ancheta într-un dosar în care un bărbat din județul Vaslui este acuzat de două infracțiuni de ultraj comise asupra a doi agenți de poliție rutieră de la Vatra Dornei. Inculpatul este acuzat că a încercat să-l calce cu autoturismul pe unul dintre polițiști, în timp ce pe altul l-a amenințat cu un briceag. Tot incidentul a plecat de la o banală parcare neregulamentară făcută de bărbatul din Vaslui, care era venit la băi în municipiul stațiune Vatra Dornei.
Paul Ignat a fost trimis în judecată zilele trecute, episodul agresiv petrecându-se în ziua de 26 mai 2016.
În acea zi bărbatul din Vaslui, aflat la volanul unui autoturism Opel Vectra, și-a parcat mașina în zona pieței agroalimentare din municipiul Vatra Dornei. A atras atenția unui echipaj al Biroului Rutier al Poliției municipiului Vatra Dornei, agenții observând că a parcat într-o zonă interzisă. Ceea ce se putea soluționa cel mult cu o banală amendă a luat o turnură gravă, după ce vasluianul a început să vocifereze. În timp ce îi scriau bărbatului procesul verbal de sancționare contravențională, polițiștii aveau să aibă parte de un moment de cumpănă.
“Da’ ce, nu ai mai văzut polițiști morți?”
“A încercat să-l calce cu autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare VS-57-VAS proprietate personală pe agentul-șef principal de poliție C.D., din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, spunându-i acestuia «Da’ ce, nu ai mai văzut polițiști morți?», după care l-a amenințat pe agentul-șef adjunct de poliție T.C., din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, că-l va tăia cu un briceag”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.
În cele din urmă polițiștii l-au imobilizat pe bărbat, care a fost condus la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei. Acesta emana miros de alcool, iar după ce a fost verificatcu etilotestul a rezultat că era băut, însă sub limita pentru care se întocmește dosar penal.
Conform procedurilor, Poliția a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, privind o posibilă infracțiune de ultraj. Ancheta procurorilor a confirmat sesizarea polițiștilor, astfel că s-a ajuns la trimiterea în judecată a bărbatului din Vaslui.
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate, fiind citat la Vaslui pentru a putea fi audiat.
Dosarul se va judeca, în prima sa fază, la Judecătoria Vatra Dornei.
Până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție.