În perioada 16-19 august, absolvenții de liceu care își joacă încă o carte pentru obținerea diplomei de bacalaureat în cadrul sesiunii din toamnă a examenului au susținut probele orale, cunoscute drept probele de evaluare a competențelor.
Rezultatele sunt modeste, asta dacă ar fi să le comparăm cu cele obținute de colegii lor la sesiunea din vară, când majoritatea candidaților au fost notați cu calificative maxime.
La proba orală la limba română, de exemplu, dintr-un total de 185 de candidați, 71 sunt utilizatori avansați, 50 sunt experimentați, iar 32 au calificativul mediu, cel mai slab calificativ.
32 de absolvenți au absentat de la testare. De menționat este faptul că indiferent de cum s-au descurcat în fața comisiei, toți candidații sunt admiși în urma probelor orale.
Simpla prezență a elevului în sala de examinare și lecturarea unui text sau a unei fraze sunt suficiente pentru ca elevul să ia un calificativ și să fie admis. Susținerea acestor probe e obligatorie și asigură intrarea la probele scrise ale bacalaureatului.
Începători în utilizarea calculatorului
Rezultatele au fost modeste și la proba de utilizare a calculatorului, cei mai mulți candidați, 72 la număr, primind calificativul „utilizator începător” și „utilizator mediu” – 61.
Calificativul maxim, „utilizator experimentat”, a fost adjudecat doar de patru dintre elevii evaluați, iar alți cinci au primit calificativul „utilizator mediu”.
12 candidați au rămas fără calificativ după ce au dovedit că lucrul pe calculator e o necunoscută pentru ei. În total, pentru proba de evaluare a competențelor digitale, au fost înscriși 185 de candidați, 31 lipsind de la testare.
Sesiunea august-septembrie continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), 778 de candidați, dintre care 639 la matematică, fiind așteptați la testare.
La ultima probă scrisă, la alegere a profilului și specializării, din 26 august, s-au înscris 796 de absolvenți de liceu, cei mai mulți optând pentru biologie – 394 și geografie – 241. 114 au ales logica, 18 au ales fizica, sociologie – 10, chimie – 9, informatică – 4, psihologie – 3, filosofie – 2 , economie – 1.
Potrivit calendarului, afișarea rezultatelor se face pe 29 august (până la ora 16:00), urmând ca în zilele de 30 și 31 august să fie soluționate contestațiile. Rezultatele finale vor fi publicate pe 1 septembrie.