Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 16 aug 2016 - Anul XXI, nr. 190 (6303)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Prinşi de poliţie

Bani din metoda „accidentul”, transportaţi cu taxiul, pentru deţinuţii care trăgeau ţepele din celule

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Poliţiştii suceveni, în colaborare cu cei de la Vaslui şi Bacău, au acţionat la finele săptămânii trecute împotriva unor indivizi care au comis infracţiuni prin metoda „accidentul” din Penitenciarul Bacău. Ancheta vizează patru deţinuţi şi un complice din libertate, care prelua sumele de bani. Cel puţin una dintre victime este din judeţul Suceava. Interesant este şi cine a preluat banii de la una dintre victime, o femeie din Vatra Dornei: un taximetrist, care a primit nu mai puţin de 1.200 de lei pentru cursa efectuată. E drept, autorii au avut de unde să-şi permită să plătească taxiul, în condiţiile în care femeia din Vatra Dornei le-a trimis nu mai puţin de 10.000 de lei.

 

Filiera banilor spre deţinuţi: victimă – taximetrist – intermediar din libertate

 

Acum aproximativ două luni de zile, pe 14 iunie, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de o localnică în vârstă de 42 de ani că a fost sunată pe telefonul fix de un individ care i-a spus că este avocat. Acesta i-a spus că fiul ei, plecat la acea dată în Anglia, a suferit un accident rutier şi are nevoie de suma de 20.000 de lei pentru a plăti spitalizarea şi alte cheltuieli. Disperată, femeia a făcut rost imediat de 10.000 de lei. La indicaţiile „avocatului”, femeia a pus banii într-un plic şi i-a dat unui şofer de taxi din municipiul Vatra Dornei. Acesta a preluat banii şi i-a transportat până în zona barajului Bicaz, unde i-a predat unui alt individ. De la acest intermediar banii au ajuns la apropiaţi ai celor închişi în Penitenciarul Bacău.

Fapte cu mod de operare asemănător au fost comise şi pe raza judeţelor Neamţ, Bacău şi Vaslui. În urma cooperării dintre poliţiştii judiciarişti s-a ajuns la probarea activităţii infracţionale a patru deţinuţi închişi la Bacău, plus a unui bărbat în vârstă de 30 de ani, din Neamţ, aflat în libertate, cel care a preluat şi suma de bani de la taximetristul din Vatra Dornei.

 

Percheziţii şi sume de bani ridicate, în vederea acoperirii prejudiciilor

La finele săptămânii trecute, pe 13 august, poliţiştii de la IPJ Suceava şi de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Vatra Dornei, împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Vaslui și din cadrul Poliției municipiului Bacău, au pus în executare patru autorizații de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Vatra Dornei și Judecătoria Vaslui, în incinta Penitenciarului Bacău. De asemenea, s-a efectuat o percheziţie la domiciliul suspectului aflat în libertate. De la domiciliul acestuia din urmă au fost ridicate două telefoane mobile folosite la comiterea faptelor, 2.900 de euro și 700 de lei.

Acesta a recunoscut implicarea în înşelăciunea de la Vatra Dornei, au transmis reprezentanţii IPJ Suceava. „Din declarația suspectului a rezultat că la 14.06.2016, la cererea unei persoane aflate în stare de detenţie în penitenciar, s-a deplasat în zona orașul Bicaz, unde a primit o sumă de bani de la taximetristul din municipiul Vatra Dornei, care la rândul lui i-a primit de la persoana vătămată”, se arată într-un comunicat al poliţiei judeţene.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de înșelăciune, pentru a se stabili cu exactitate forma de participaţie penală a celor implicaţi, dar şi pentru identificarea tuturor victimelor. Poliţiştii vor încerca într-o oarecare măsură şi recuperarea prejudiciilor. De aceea au fost ridicate şi sumele de bani găsite la domiciliul bărbatului din Piatra Neamţ.

Taximetristul care a preluat banii de a victimă nu a fost pus sub acuzare, neexistând date că acesta a acţionat premeditat. Practic, acesta ar fi făcut doar o cursă pentru a duce suma de bani, fără a şti despre ce este vorba.  

 

Metoda „accidentul” a făcut foarte multe victime

Înşelăciunile prin metoda „accidentul” au făcut foarte multe victime în Suceava în ultimii ani. De o perioadă de timp, frecvenţa înşelăciunilor prin această metodă a scăzut. După ce s-a scris de sute de ori de aceste înşelăciuni, oamenii par să fi înţeles în sfârşit că accidentele nu se soluţionează pe loc, cu sume de bani.

„În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare. Prima este autosesizarea poliţiştilor cu privire la un eveniment rutier sau depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, în condiţiile legii. În cazul în care există doar pagube materiale, poate opera înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. Cum escrocii şi-au arătat în nenumărate rânduri inventivitatea, este de aşteptat ca aceştia să încerce noi metode de înşelăciune. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bani din metoda „accidentul”, transportaţi cu taxiul, pentru deţinuţii care trăgeau ţepele din celule.
 Vizualizări articol: 4468 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Bani din metoda „accidentul”, transportaţi cu taxiul, pentru deţinuţii care trăgeau ţepele din celule5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Comentariu trimis de
(16 aug 2016, 16:22:20
"Taximetristul care a preluat banii de a victimă nu a fost pus sub acuzare, neexistând date că acesta a acţionat premeditat. Practic, acesta ar fi făcut doar o cursă pentru a duce suma de bani, fără a şti despre ce este vorba."

Adica a primit 1200 de lei pentru transportul plicului dar nu i s-a parut nimic suspect in asta? A scos bon pentru ei? Macar impozitul pe venit l-a platit, sau ala e doar pentru fraieri?

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei