Un bărbat în vârstă de 43 de ani, Dumitru V., din Marginea, i-a lăsat pe suceveni fără cel mai performant computer tomograf de la Spitalul de Urgență Suceava. Dumitru V. a fost adus cu ambulanța la spital în noaptea de luni spre marți, la ora 2.30, încătușat de poliție pentru că ar fi făcut scandal. El a fost trimis de la Rădăuți la Suceava cu diagnostic prezumtiv de traumatism cranio-cerebral, pentru investigații. Din informațiile noastre, odată ajunși la Spitalul de Urgență Suceava, polițistul care îl însoțea pe Dumitru V. i-a dat cheile de la cătușe ambulanțierului și nu l-ar fi însoțit în UPU pe cel încătușat.
La Urgențe, pacientul a fost liniștit, după 10 minute de așteptare i s-au recoltat probe, apoi a fost trimis să fie investigat la computerul tomograf de înaltă performanță, unde de asemenea a fost pașnic inițial. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, ne-a declarat, ieri, că din ancheta efectuată a reieșit că după investigație, imediat ce a coborât de pe masa CT-ului, bărbatul a pus brusc mâna pe un cadru metalic din încăpere și a început să lovească totul în jur, inclusiv computerul tomograf.
În accesul de furie, pacientul a spart geamul de protecție de la CT și a lovit tot ce i-a căzut sub mână. A fost nevoie de cinci oameni pentru a-l imobiliza și a-l trimite la secția Psihiatrie, unde a fost internat imediat.
Managerul spitalului ne-a declarat, ieri, că deocamdată nu se poate face o evaluare a pagubelor deoarece lipsa geamului de protecție nu permite accesul în zona de radiații, unde se află CT-ul. „Am comandat un geam nou în regim de urgență, sper ca mâine (n.r. – azi) să vină. Investigarea pacienților va fi efectuată deocamdată la CT-ul din Urgență, am făcut astăzi linie de gardă. Vom trece foarte repede la înlocuirea a ceea ce s-a stricat și la repunerea în funcțiune a CT-ului, pe cheltuiala noastră deocamdată. Am făcut plângere penală, cazul a fost preluat de Parchet, noi ne vom constitui și parte civilă pentru recuperarea pagubelor”, a spus Rîmbu.
Numai geamul de protecție costă peste 10.000 de lei, dar Dumitru V. a lovit și display-ul computerului. Cum din motive de protecție la radiații în zonă nu se poate intra, încă nu se poate evalua ce alte componente au mai fost distruse.
Ancheta poliției va stabili și circumstanțele în care un pacient agresiv adus la spital încătușat de poliție a ajuns să fie lăsat de polițiști fără pază în UPU.
Bărbatul care a provocat distrugerile a ajuns pe mâna polițiștilor pentru că, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a căzut și s-a lovit la cap, iar apoi a devenit recalcitrant. Fiind cunoscut și cu probleme comportamentale, a fost solicitată prezența polițiștilor, care l-au încătușat.
Investigațiile efectuate la Spitalul Județean Suceava și examinarea făcută de medicul neurochirurg nu au confirmat leziuni cerebrale, iar bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial.