Suceava

Dosare penale și câteva pachete de țigări confiscate, pentru contrabandă în stația Orizont

Polițiștii suceveni de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale au organizat joi o acțiune pe linia combaterii contrabandei, depistând două femei care vindeau țigări fără acte în apropierea stației Orizont din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Comerțul cu țigări de contrabandă din această zonă se desfășoară în văzul lumii, fără prea multă prudență, de ani de zile, iar polițiștii au aflat și ei, se pare, într-un sfârșit de asta.
De la o femeie în vârstă de 72 de ani a fost ridicată cantitatea de 36 de pachete de țigări, în timp ce de la altă femeie, de 54 de ani, au fost confiscate 41 de pachete de țigări.
În ambele cazuri polițiștii au deschis dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Chiar dacă numărul de pachete confiscate este foarte mic, polițiștii iau în calcul mai multe date pe care le au, legate de comerțul zilnic din acel loc și de faptul că cele care vând sunt alimentate des cu cantități mici de țigarete.
În luna aprilie a acestui an, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au demarat o amplă acțiune împotriva contrabandei cu țigări și alcool în Piața Mare a Sucevei. În acest dosar sunt anchetate în jur de 20 de persoane, la vremea respectivă șapte fiind arestate preventiv. Dosarul se află încă în faza de anchetă, însă este de așteptat să se lase cu numeroase trimiteri în judecată.

Recomandări

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Țigări de contrabandă de 50.000 de euro, confiscate din două mașini, după o acțiune de interceptare la intrarea în Suceava