O parte din aleșii locali suceveni l-au luat pe „Nu” în brațe, la ședința de Consiliu Local de ieri, respingând o mulțime de proiecte de pe ordinea de zi, de multe ori fără argumente valabile.
Așa s-a întâmplat și în cazul unui proiect foarte important pentru aspectul general al municipiului Suceava, cel de demarare a procedurilor de realizare a unei sere de flori, în care să fie produse răsadurile necesare pentru ornarea spațiilor verzi din oraș.
Necesitatea realizării acestei sere floricole a fost explicată cu lux de amănunte de viceprimarul Marian Andronache, care i-a atenționat pe consilierii locali că există riscul ca anul viitor să nu aibă cu ce înfrumuseța orașul, în condițiile în care cel mai mare spațiu de producere a florilor, acum, este o seră închiriată de la o persoană fizică, care vrea să construiască pe terenul de acolo un complex imobiliar.
Chiar de au fost explicate detalii ale acestei investiții complexe, de realizare a unei sere utilizabile pe trei niveluri, pe o suprafață de 1.300 de mp la sol, inclusiv cu dotări performante de irigare, asigurare a căldurii necesare, a apei calde, cu sisteme de aerisire, vestiare și dușuri pentru personalul care lucrează acolo, unii consilieri au reproșat valoarea estimativă a investiției, de 2,85 de milioane de lei, din care, pentru demararea lucrărilor, în bugetul pentru anul acesta era propusă o sumă de 800.000 de lei.
În prezent, florile și alt material săditor utilizate pentru înfrumusețarea reședinței de județ sunt produse în sera de 650 de metri pătrați a Direcției Domeniului Public, precum și în alta de 5.500 de metri pătrați, închiriată. Prin cultivarea și creșterea florilor în regim propriu s-au realizat anual economii de peste 400.000 de lei, costurile serei necesare acestor activității urmând să fie amortizate în aproximativ 10 ani.